what do you want?

s-a făcut octombrie

Honestly, it doesn't feel like October. Sunt 28 de grade în continuare, iar dimineața, când îmi aleg hainele, mă gândesc mereu cum să fac să nu-mi fie prea cald. Mi-e dor de zăpadă, de ștrampi, de puloverul negru pe care pare că n-am să-l mai port niciodată, de toate festivalurile de film de la București, de Violeta's Vintage Kitchen și de mers pe munte.

Pe de altă parte, tot scormonesc în adâncurile mele (metaforic vorbind :) ) și scot la iveală sau mai bine spus la lumină diverse arătănii, care se dezintegrează "puf" după o zi-două de dramă. It's going good.

Aș mai vrea să vă spun că am observat că atunci când oamenii de pe stradă nu mă văd că vin (pe bicicletă), e totul bine, ei își continuă drumul, eu pot să le aproximez destul de corect traiectoria și toată lumea e fericită. Dar se întâmplă să mă vadă cineva, dintr-un grup de trei, să zicem, care îl atenționează pe celălalt să-mi facă loc, doar că omul respectiv îngheață. Până să înțeleagă ce se întâmplă, intră într-o stare defensivă și înțepenește, ceea ce, well, ne strică zen-ul. O fi așa și în viață, you just gotta flow, cos when you freeze, you mess the "traffic" up?

Love

end of summer party

A fost vara asta plină de de toate. Cumva, lucrurile au început să se miște. S-au desțelenit și au curs ca într-o ștafeta, m-au dat de la una la alta și m-au învartit, proiectat, transformat. Din nou simt că acum doar câteva luni nu prea înțelegeam nimic. Așa simțeam și acum un an. Și acum doi ani. Deci cel mai probabil, ce mi se pare acum că înțeleg în sfarșit e doar încă o foaie de ceapă. Nenumărate, nelimitate foi de ceapă avem.

Despre vizita alor mei aici nu pot sa spun decât că îmi doresc ca data viitoare să începem cu ultima zi. Pentru ca "you don't know what you've got till it's gone", și pentru că așa cum stau lucrurile acum, după ultima zi nu prea mai poți să faci nimic ca să îndrepți eventuale scăpări. Așa că nu știu, să vorbim cu cineva, să facă o buclă în timp, să trăim întâi ultima zi, să vedem ce vom fi făcut prost, și apoi să ne întoarcem la prima și să ne bucurăm. :) În fine, all in all a fost frumos, e minunat să ai părinți în casă, să fie struguri tot timpul pe masă, somon cu brocoli gata făcut, care te asteaptă pe aragaz când vii de la job, drag și alint. It was hard to see them go.

O să încerc să scriu mai mult aici :) Love

anahata

bate un vânt minunat de toamna 

you can't save them all. but for the ones that you do, it makes all the difference

Joana a intrat azi în hostel veselă veselă și nerăbdătoare să-mi povestească ce tocmai făcuse.

A trecut imediat după prânz pe lângă o piață ambulantă unde se vindeau, printre altele, rațe. Rațe vii. Erau unele peste altele, un fel de maldăr de rațe într-o cutie/colivie. Adolescente, nici pui, nici mari. A cumpărat două, câte doi euro fiecare. Mi-o și imaginam în autobuz, o fată frumoasă și puțin nebună, cu niște păsări la subraț. Le-a dus în Jardim da Estrela, unul din cele mai frumoase parcuri din Lisboa, care are printre altele un lac pe care locuiesc niște rațe.

Le-a dat drumul. Îi era frică să nu fie acceptate. Mi-a explicat în detaliu cum s-au dus fericite spre suratele lor, cum dădeau din aripi, cum s-au cunoscut, cum celelalte rațe cam de aceeași vârstă au venit imediat lângă ele și apoi s-au dus toate în apă.

Era fericită Joana. Și rățuștele. Și eu :) 

10th of August, 2012

I was at this little place where they fix shoes and copy keys, waiting to get 2 keys re-touched. I had been talking earlier to the man operating the machine, about the economy, about life, about our future plans and why some countries are better than others. At this particular moment, I was wondering how the key-copying machine worked, since it's so fast. It seemed totally complicated and was totally in the unknown.

Next thing I know, he asks me whether I knew how it works and if I wanted to make one myself. Hah! So I copied a key. All by myself. And I didn't even have to pay for it, he gave it to me as a present. :)

Also yesterday, was craving cashews (this happens everyday, actually :D) but for some reason didn't buy any. And in the evening, I met with T. who brought me a bag of goodies: strawberries, a bag of nuts'n berries and .. cashews! Perfect treat after a very long day.

Conclusion? My thoughts are producing immediate results. Next step would be to figure out how to be responsible and channel them to the positive side rather than the negative. 

summer university

Last 7 days Tamera, Alentejo Portugal


Eco village, community, peace, healing, humans, animals, the planet, people, hugs, love, sincronicity, energy, insights, understanding, vision, hope, creation, creativity, playfulness, responsibility, connection, return to the source, return to the self, rituals, stone circle, tarot, nature, full moon, man-made lakes, vegetarian food, oranges, tamerian tea, tamerian water, cold nights, long eye contact, talks, conversation, inspiration, curiosity, inquiries, answers, revelations, sparking eyes, information, breathing, space, revolution, water, peace, global, simple, being ungovernable, being free.

I've had an amazing week and it's hard to put it into sentences. I'm letting it sink in, figuring out how to integrate the newly found truth and meaning into my life.

Sending out gratitude and love. I am here.

Some words from the Tamera manifesto:

There cannot be peace on earth as long as there is war in love. The new world has overcome all forms of the fight between the genders. Neither chauvinism nor feminism exist. The genders stand as equals beside each other and work together for the same goal, the reunification of life. Questions of monogamy or polygamy, of couple-love or free-love are not ideological or religious questions, but rather questions of personal development and the decision of those who are involved. Love is a natural process, not a legalistic issue. There is no legal claim on love, or right of ownership of a love-partner, but there is great trust and deep solidarity between the female and the male halves of humankind. Sexuality is liberated from all forms of religious suppression, lies, humiliation and violence. It serves - in addition to reproduction - only mutual love, health and joy of life. 

little pleasures

Undeva la intersecția între "la barza șchioapă îi face Dumnezeu cuib", "sângele apă nu se face" și "chelului tichie de mărgăritar îi trebuie", am primit acum două zile această minunata bijuterie.

Intenționez să-l folosesc cu cap și să nu pierd vremea pe el. :)

later edit: s-a strigat din public că 1. nu-i șchioapă, e chioară și 2. "ce-i trebuie chelului? tichie de mărgăritar!". nu pot să zic decât că surdul nu le-aude, dar le potrivește :P 

labels

I guess they call it 'an existential crisis'. What now?

Published with Blogger-droid v1.7.4

am obosit

am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obosit, am obos

once upon a time in 2007

Published with Blogger-droid v1.7.4

when

did the world stop being about people, ideas, art, beliefs, and started being about money, brands and funny youtube videos?

Published with Blogger-droid v1.7.4

eternal sunshine of the spotless mind

de fiecare data cand aud o melodie Snow Patrol, Keane, Muse, Pearl Jam, The National si prea multe altele, cand vad un pick up truck de orice marca sau un Seat de orice fel, cand aud despre Argentina, despre fotbal, despre urcat pe munti, despre cineva care si-a inselat iubita, despre oameni care au vieti duble (sau triple, cuadruple, ma rog, multiple), cand povestesc cuiva cum e pe transalpina, sau la schi in Austria, sau la München, sau in India, cand ii cer colegului meu de apartament sa-mi cumpere un anumit fel de ceai din spice bazar-ul din Istanbul, cand le recomand oamenilor sa mearga in Porto Covo, cand vreau sa ma dau cu bicicleta pe vreun deal, cand mananc nuci de cocos, cand ajung pe vreun santier sau la Ikea, cand se vorbeste de holsuruburi sau autofiletante, cand e nevoie sa monteze cineva o priza, cand cineva e prea ordonat, Daniel Day Lewis, festivaluri de muzica rock, radiouri indie, ghetari argentinieni, Ushuaia, Lyon, Las Vegas, TGV, castele bavareze, oameni-enciclopedie, fetite care joaca tenis

Published with Blogger-droid v1.7.4

"Salut ce faci. Sunt baeatul. de a seara. Ce zici ai timp. Sa esim la o discoteca de seara?"

Mi-a cerut o bricheta, eu i-am cerut o tigara si am mers impreuna o bucata de drum. 5 dimineata, barcelona, barri gotic. Printre primele intrebari: "de unde esti?". Wow, suntem amandoi din Romania. Il cheama Ciprian. E macelar intr-un abator si castiga 1800 de euro pe luna. Facuse in Romania un curs de macelar si asta l-a ajutat mult. N-are carnet, dar si-a luat un Peugeot in rate. Ca sa dea de carnet trebuie ori sa vina in ro, ori sa mai astepte cateva luni sa-i treaca perioada de ban in Spania. Da, n-are voie acum pentru ca l-au prins conducand fara carnet.

Oricum, se gandeste sa trimita masina in tara. I-au spus niste 'baeti' cum sa faca o combinatie. Spune ca a fost furata, asigurarea plateste dauna companiei de leasing iar masina.. in romania e ca-ntro gaura neagra. O vinzi pe bani frumosi si gata treaba.

Romania is my country.

Published with Blogger-droid v1.7.4

B

B e un baiat nepalez care nu prea e legal in Lisabona. Lucreaza la un aprozar chinezesc undeva foarte aproape de vechea mea casa. Schimbam tot timpul cateva vorbe cu el, cand mergeam la cumparaturi. Odata chiar i-am dat adresa mea de mail, dar nu i-am raspuns cand mi-a scris.

Intre timp m-am mutat, dar il vad din cand in cand noaptea, cand trec cu bicicleta prin fata aprozarului cu, in drum spre casa. El descarca marfa, 2 ore pe noapte. Ma mai opresc sa vorbim. Odata mi-a dat un pumn de cirese. In seara asta am aflat ca si el a fost in weekend la barcelona. Poate ca pana la urma nu suntem atat de diferiti.

Published with Blogger-droid v1.7.4

the irony

To work in a hostel because you love traveling. To realize that you are explaining the same things every day, you are part of a group of people spread around the world who love traveling but can't really do it for some reason or another, so you are spending your time with these travelers, who are going around, seeing things, experiencing things, trying new food, falling in love, while you are in the same place, day, after day, after day. 
___

To trust science to the point of stupidity. To not think for yourself, to not even try to understand the truth, the essence, to not even imagine that you could be able to have direct access to it. So to trust the scientist and what they say is good for you, more than nature, more than instincts, more than taste, more than anything else. The stupidity. 

landmarks

Peste 8 zile împlinesc un an de Lisabona.

Ieri a fost prima zi de job. Relações Publicas, equipa da boa disposição. În locul ăsta frumos. Stați la "mine" când veniți. 

Azi m-am mutat într-o altă casă. 

Cumva.. a fost nevoie de un an, un an întreg, ca să poată să înceapă.. altceva. Nu știu exact ce, but I go with it, taking it easy. So far so good. 

îți mulțumesc că îmi ceri

Am trecut pe lângă ea aproape fără să o observ, eram în mijlocul unei conversații. Mi-a atras atenția doar când am auzit-o vorbind, "give me some", a zis uitându-se la mărul verde pe care-l aveam în mână. Am ridicat din umeri și i-am spus că nu mai am altul.

Am făcut câțiva pași și m-am oprit, întrebându-mă ce-aș putea totuși să-i dau. Mi-am dat seama că nu-mi mai e foame după portocala pe care tocmai o mâncasem, așa că m-am întors la ea și i l-am întins. Se uita în sus la mine, direct în ochi, cu o privire blândă și bună. M-a întrebat în spaniolă: "bine, dar tu? tu ce-o să mănânci?". Numai după ce am asigurat-o că nu îmi mai trebuie l-a primit.

O mai văzusem de câteva ori prin Chiado, pe la miradouro, și-mi povestise și Lola despre ea. E o negresa grasă, cu țâțele până la brâu, care stă pe stradă și nu deranjează pe nimeni. Dar oamenii o ajută, laboradorul de patiserie îi dă de mâncare, la fel și domnul care vinde la frutaria. Pentru că ea nu e lacomă, nu cere urât, ca cerșetorii de la noi care sunt agresivi și te înjură dacă nu le dai ceva, nu se milogește, nu e o victimă, nu vrea pentru ea, pentru ea, pentru ea.

Dacă ești detașat și bun, universul îți dă, chiar dacă ești cineva care locuiește pe stradă. 

de vineri

26

It was my birthday last Friday, on the 30th. Sana was here, she had bought her ticket just a few weeks before and she was the best present I could've ever wished for. We talked without stopping for four days and managed to catch up on the most important stuff.

It's been the first birthday when I didn't really care what happens, who calls, how much attention I get or not, how the weather is etc. Sana was here and that made it all perfect and enough. And the celebration lasted 4 days, anyway.

And something happened. Between the lace underwear that she brought me as a gift, the ring that I got from the owner of a bar we were drinking ginjinha in and the life and cheerfulness that this woman has in her, something changed. I got became somehow courageous to reach out for things that I want, maybe without knowing how everything would turn out but brave enough to go for it and figure it out afterwords. To say yes or no, to draw things towards me and take decisions, all in all to keep things moving. I understood that it's important to move, to do, to exchange energy, to go out of your comfort zone.

Except this inner feeling of new year's eve and appetite for resolutions, I got speakers for my laptop, some money from my parents (that I have already put to good use, will share when the time comes), a nice blue scarf (that Nene chose for me), three home baked breads (one with onions, one with walnuts and cashews and one with olives) and a box of raw cashews from Superman, and a magic basket from my magic elf.

I'm really excited about what is to come. :)

P.S. I'm gonna try to keep a one picture/day update on my photo blog, and I've just updated the first photo of the project. Go check it out and tell me what you think! :)

wow

Towers by Bon Iver from Secretly Jag on Vimeo.

So there I was. Walking down Rua Garret, feeling sad, abandoned and unwanted, tears flowing down my face. When these guy who was walking up stopped me and asked if I was crying, and why. I took my earphones out and answered the truth. "Yeah, I am". "Do you want to talk?". "Well.. yea, I do. And do you have a cigarette, maybe?". He gave me a fag and we walked up together to Brasileira. We got together with the rest of his friends, and just talked, laughed, easy-going, supportive. One of them is brazilian. One is a stripper, but he likes women that care more about the soul and the mind of men and not so much about the body. Oh, and he doesn't like tattoos. One of them has a car and said we should go to places this summer. Sintra, beach, whatever. And Julio, Julio didn't talk much. But he was there just when I needed someone. I spent 15 minutes with them and the tears were all gone. When I said I was off to home, they assured me that I can call anytime I need someone and the will ALL come, ALL be there, because they were a group and they help each-other out. Wow.

Again, I was walking down Rua Garret, smiling this time, and this guy says "Boa noite!" to me. I say "Boa noite!" back and then we just start talking. He's with two other girls. Ivonna, Raphaella and Mauro. We talk about Romania, Transilvania, nature, beautiful mountains, Angola, Mozambique, they like me and I like them. Nice, open people. They invited me to a party in their house next weekend and they gave me a ride home. :) Wow.

Wow.

walk, walk

un walking tour din care am inteles ca j k rowling s-a inspirat mult din detalii portugheze in construirea lumii vrajitorilor

e vara, 25 de grade, si bate vantul

plaja e aproape, nu ca-n lx

garden house hostel e fantastique

Published with Blogger-droid v1.7.4

o porto - mais

Azi a fost despre o Porto privit de sus, din Torre dos Clerigos, despre vin de Porto la Taylor's in gradina, despre happy hour cu felii mari de tort la as Galerias do Paris (1 euro fiecare si happy our cu adevarat fericita!), despre prieteni cu drag, despre comunicare dincolo de limba pe care o vorbesti, despre un hostel atat de misto incat mi-ar placea sa locuiesc in el, despre vin, paine si branza, despre a nu reusi sa pronunti 'h' la inceput de cuvinte, despre 'trefla', 'diez' si 'pompieri', despre dealuri care (nu se stie cum, dar) trebuiesc doar urcate, si putin despre telepatie intre capetele lumii, la propriu si la figurat.

Published with Blogger-droid v1.7.4

bits

infloreste-ma

Published with Blogger-droid v1.7.4

o porto

Am simtit din primele 5 minute in Porto ca imi place mult, mult mai mult decat Lisboa. Dupa o zi, the feeling just got stronger. Acum incerc sa-mi explic de ce.

Published with Blogger-droid v1.7.4

answers come in the nicest ways

Oamenii potriviti, raspunsurile, ajutoarele, caile, usile, cheile apar atunci cand le ceri si atunci cand le e vremea.

Sunt aproape un spectator, ma bucur sa vad cum viata mi se aseaza plina de surprize minunate.

Calatoriile sunt mereu atat in afara cat si inauntru. Sunt atenta la si incantata de toate locurile noi. In flexibilitatea calatoriei, esti mai dispus sa te lasi in voia vietii, si atunci ea se aseaza frumos, armonios, ducandu-te unde trebuie sa fii si aducand la tine ce ai nevoie sa auzi.

Sunt recunoscatoare pentru tot ce primesc. Maine dimineata ma duc sa vizitez singura scoala democratica din Portugalia.

Published with Blogger-droid v1.7.4

free

Asa a început ziua mea, dis de dimineata. In timp ce beam un ceai verde cu miere mi-am adunat cateva haine de pe sarma si le-am adunat intr-un rucsac. In rucsacul care a stat cuminte pe dulap de cand am ajuns aici.

Acum 2 saptamani s-a terminat programul meu de voluntariat si am ales sa nu folosesc biletul de avion pe care-l aveam pentru Bucuresti pe 28 februarie.

Timp de 9 luni n-am simtit sa calatoresc, Lisboa a fost suficienta, nu-mi doream sa plec, nu aveam chef, aveam treaba tot timpul.

Acum insa ma simt clar in alt vartej. Mi-e greu sa explic. Ma gandesc la viitor si vad usi pe care nu le vedeam acum 14 zile sau acum o luna. Am dus pana la capat ce era de facut si acum pot sa merg mai departe.

Virtual, la nivelul ideilor si al posobilitatilor, ma invart prin toata lumea pe un titirez colorat. Incet incet simt ca se vor aseza si se vor potrivi lucrurile, se cheama si se genereaza unele pe altele.

In lumea reala, azi am plecat sa explorez lumea. Traim in orasele noastre si uitam ca exista pasari pe lumea asta care nu au apa din cauza secetei.

In seara asta dorm singura intr-o camera cu 8 paturi dintr-un hostel simpatic din muntii Portugaliei. Azi m-am bucurat de copaci in care au inflorit bujori si am mancat dintr-un mandarin generos.

Mi-ar placea sa explorez lumea calare, ca regina Maria, care stia toate ascunzisurile, potecile si secretele padurii de la Sinaia.

Va imbratisez cu totul, noi suntem unul de fapt, suntem fara margini, doar ca avem o problema de perceptie.

Published with Blogger-droid v1.7.4

?

"viața se trăiește pe zile"



iar dintr-un interviu pe care l-am văzut azi:

Când faci ceea ce trebuie, Dumnezeu te susține cu ambele mâini. 

oare ce trebuie să fac eu?  

tsszt

Am făcut un scurtcircuit între "Andrew Bird" și "Anthony and the Johnsons" și am spus.. "Anthony and the Birds" :D 

lately

Ce s-a întâmplat de când n-am mai scris:

a venit Ino, am băut de ziua lui șampanie la capătul lumii și am văzut împreună castele, miradour-uri și stele. Metaforice sau nu.

s-a terminat proiectul, EVS-ul, și încă nu știu ce urmează. Dar stau în neștiința asta și în loc să mă panichez, mă întreb, sunt curioasă și am încredere că o să fie bine.

mi-am scos două măsele de minte. N-a mai rămas decât una, care doarme încă, și dacă aș fi ea aș rămâne acolo cuminte, că dacă iese, o paște aceeași soartă..

mi-am cumpărat ochelari. Chanel, că bugetul din partea asigurării pentru cheltuieli oftalmologice era de 300 de euro. Sunt frumoși :)

mi-a expirat abonamentul la metrou acum două zile și nu vreau să-l reînnoiesc. Mersul pe jos răstoarnă buturuga mare.

un prieten bun ne pune întrebări în fiecare zi, îmi place. Check it out ;)


Voi ce-ați mai făcut?  

cine ar fi crezut

Cum să vă spun? Soarele ăsta e deprimant. Nu-mi aduc aminte când a fost ultima zi înnorată, cu ploaie. Probabil acum vreo două luni sau așa ceva. E soare soare în fiecare zi, iar cerul e clar, fără pic de scamă. Zi după zi după zi. Îmi doresc niște vreme urâtă, să stăm în casă, să bem ceai și să ne uităm la filme, cu liniște, calm și cozy.

searching

Mi-am pus poza asta ca wallpaper pe laptop ca să-mi aducă aminte să privesc din afară înăuntru, și nu invers. 

Îmi spunea Lola ieri despre cum îi apare lumea când o privește din paradigma "noi suntem ființe spirituale care au o experiență aici, pe Pământ". Îi străluceau ochii și arăta ca un spiriduș cu chef de joacă, care a venit aici, în lumea asta ciudată, și se miră. 

Privite așa, zoomed out, toate problemele, piedicile, grijile, întrebările, nesiguranțele, devin niște amănunte mici, mici, niște jocuri, niște puzzle-uri de rezolvat și atâta tot. 

Încerc să dau drumul fricii față de impermanența lucrurilor, să fiu conștientă de ea și să mă bucur. Singurul lucru care e costant e ca nimic nu e constant, nu? Și atunci de ce avem oare tendința asta de a înțepeni într-un loc, de a păstra câte un moment și a-l prelungi la nesfârșit? Am multe întrebări și sunt în căutare de răspunsuri despre adevăr, natura umană, cine suntem și de ce. 

Aș vrea să merg o vreme într-un loc cu oameni care sunt orientați și ei spre a afla cine sunt, mai degraba decât spre a-și cumpăra încă o mașină, a-și face încă o vacanță sau a fi mai șmecheri decât vecinul. Caut un loc cu oameni pașnici și prietenoși, care trăiesc în armonie cu natura și în armonie unii cu alții. 

Iar între timp, încerc să nu mă pierd pe drum și să privesc din afară înăuntru. 

in the eye of the

Tout passe, după cum zice regina în cartea poveștilor sale. Iar frumusețea e în ochii privitorului. Adica nu exista un adevăr absolut al realității; realitatea este alta, cu adevărat alta în funcție de cine "o" privește, și nu există fără observator. Totul e relativ. Nici măcar cine suntem nu conține un adevăr absolut. Da, facem niște lucruri, facts, dar dincolo de asta, cine suntem depinde de diferite puncte de vedere. Câteodată e refreshing să te vezi prin ochii altcuiva. Să ieși din filmul tău și să vezi aceeași scenă interpretată altfel.  

escorregar

M-am dat în drum spre casă pe "gheață". Începuse să picure și calçada portugheză era un mare derdeluș. Nu știu dacă din cauza unor condiții de vreme specifice (12ºC și câțiva picuri de ploaie) sau dacă din cauza converșilor noi. M-am bucurat ca un copil, spre deosebire de prietenii spaniol/italianca/portughez, care n-au gheață în țările lor.

P.S. Un pasaj din scrisorile lui Liiceanu către fiul lui care mi-a plăcut mult și m-a făcut să înțeleg și să mă întreb niște lucruri: "ca să te poți dărui, ca să exprimi de neexprimat-ul din tine și să le dai altora tot ce e mai bun în tine, trebuie să-ți pregătești uneltele cu care-ți vei confecționa darul. Nu poți să le propui un simplu țipăt, oricât de autentic ar fi el. Trebuie să ai mijloacele de a-l modula, de a-l transforma în melodie." 

homo informaticus

Cred că nu exagerez când spun că mă simt cel mai confortabil în fața unui ecran de laptop. Eventual văzând un episod dintr-un serial; de cel mult 40 de minute. Mi se pare greu să văd un film de două ore. Attention span-ul meu nu duce; poate doar în situații speciale de ploaie torențială afară sau vreo stare de spirit mai deosebită. Asta ca să nu mai vorbesc de clip-urile de pe YouTube, care dacă au peste 1 minut și jumătate mi se par cam lungi.

Mă simt sufocată de informații pe care TREBUIE să le citesc. Intru 10 minute pe Facebook ca să deschid încă 7 tab-uri cu lucruri interesante de citit/văzut. Unele dintre ele au și ele trimiteri mai departe, cum ar fi, de exemplu, postul ăsta de blogul DoR, cu textele lor preferate din 2011. Chiar acum, browser-ul meu are 19 tab-uri deschise, toate sunt lucruri care mă intereseaza și care adunate mănâncă niște ore. De cele mai multe ori, browser-ul moare și aleg să nu-l mai restore, ușurată că am scăpat și încerând să uit de ce am pierdut, ca să nu mai simt părere de rău.

Am venit în Portugalia cu dorința de a mă despărți de calculator. După ani de făcut click, click, click (țin minte anul doi de facultate petrecut cu seriale, Prison Break, the OC, Grey's Anatomy, n-aveam nimic de făcut așa că mă uitam la câte-un serial de dimineață până seara, la propriu, iar apoi visam personajele; sau anul 4 când în loc să scriu la licență dădeam refresh la google reader), am ajuns cumva la concluzia că e mai bine pentru mine, at this stage, să stau să mă uit în tavan, decât să citesc ceva interesant pe internet.

Discuția despre cum ne transformă lumile virtuale în care ne trăim tot mai mult viețile e una complexă, delicată și fără sfârșit. Sunt avantaje și dezavantaje și e discutabil care atârnă mai greu, așa că mă limitez să vorbesc despre mine, fără să generalizez.

De 7 luni îmi tot propun să stau mai puțin la calculator, folosind diverse strategii care nu funcționează. I always end up in front of the screen, fie că e laptop sau smartphone. Una din strategii ar fi să nu deschid laptopul, să citesc doar pe telefon. Dar ajunc ca dimineața, încă din-ainte să mă fi trezit bine, să intru pe reader să văd cine ce a mai scris.

Când a apărut primul iPad, am citit un articol-review al cărui autor fusese încântat de noul gadget, dar la final alesese să nu își cumpere unul. De ce? Pentru că era prea la îndemână. Îl putea folosi în timp ce aștepta pe cineva, în timp ce era în metrou, la toaletă, seara înainte de culcare șamd. Adică în toate momentele în care ar fi avut în mod normal liniște și timp să se plictisească și să GÂNDEASCĂ, să aibă o idee, să fire up some neurons. Asta îmi doresc și pentru mine.

Așa că începând de mâine îmi propun să stau 30 de minute/zi la calculator. Pe ceas, cu alarmă. Mi-e clar că n-o să fie comod, dar simt că trebuie să fac liniște cumva, ca să mă pot auzi din nou pe mine.

P.S. De asemenea, aș vrea să încep să scriu scrisori, să trimit vederi. Dacă vreți să vă scriu ceva, dați-mi un mail la laura punct balut at gmail punct com. O să am mult timp pe care n-am să știu cum să-l umplu. :)