As vrea sa-mi pot umple sufletul de lumina.Sau, mai bine, as vrea sa-l pot curata putin si sa pot lasa lumina care este deja acolo sa ma umple cu totul si sa se reverse. As vrea sa pot iubi oamenii fara sa-i mai judec in functie de lucruri despre care stiu ca sunt superficiale dar care totusi se incapataneaza sa conteze. As vrea sa-i pot vedea ca esenta divina care sunt, pe toti, pe cei cu care nu am rabdare, pe cei fata de care simt ca ma agaseaza sau agreseaza, pe cei pe care nu-i inteleg, pe toti pe toti.
Sa-mi dau putin mintea la o parte si sa-i las sa fie asa cum sunt ei, cu increderea ca au toti un rol si un rost. Si in loc sa vreau ceva de la ei, o bucatica de intelegere, de spatiu, o privire calda sau interpretarea mea despre ce inseamna bun simt, respect si decenta (idei fixe, de altfel, despre cum ar trebui sa fie oamenii - after all, who says?!), sa le ofer eu niste energie, niste good vibes care sa-i ajute putin.
Cum sa fac?
) pe care îl depun. Mi se par mai frumoase fetele cu parul prins neglijent și ochii obosiți de atâta citit decât platinatele bronzate.
