de vineri

26

It was my birthday last Friday, on the 30th. Sana was here, she had bought her ticket just a few weeks before and she was the best present I could've ever wished for. We talked without stopping for four days and managed to catch up on the most important stuff.

It's been the first birthday when I didn't really care what happens, who calls, how much attention I get or not, how the weather is etc. Sana was here and that made it all perfect and enough. And the celebration lasted 4 days, anyway.

And something happened. Between the lace underwear that she brought me as a gift, the ring that I got from the owner of a bar we were drinking ginjinha in and the life and cheerfulness that this woman has in her, something changed. I got became somehow courageous to reach out for things that I want, maybe without knowing how everything would turn out but brave enough to go for it and figure it out afterwords. To say yes or no, to draw things towards me and take decisions, all in all to keep things moving. I understood that it's important to move, to do, to exchange energy, to go out of your comfort zone.

Except this inner feeling of new year's eve and appetite for resolutions, I got speakers for my laptop, some money from my parents (that I have already put to good use, will share when the time comes), a nice blue scarf (that Nene chose for me), three home baked breads (one with onions, one with walnuts and cashews and one with olives) and a box of raw cashews from Superman, and a magic basket from my magic elf.

I'm really excited about what is to come. :)

P.S. I'm gonna try to keep a one picture/day update on my photo blog, and I've just updated the first photo of the project. Go check it out and tell me what you think! :)

wow

Towers by Bon Iver from Secretly Jag on Vimeo.

So there I was. Walking down Rua Garret, feeling sad, abandoned and unwanted, tears flowing down my face. When these guy who was walking up stopped me and asked if I was crying, and why. I took my earphones out and answered the truth. "Yeah, I am". "Do you want to talk?". "Well.. yea, I do. And do you have a cigarette, maybe?". He gave me a fag and we walked up together to Brasileira. We got together with the rest of his friends, and just talked, laughed, easy-going, supportive. One of them is brazilian. One is a stripper, but he likes women that care more about the soul and the mind of men and not so much about the body. Oh, and he doesn't like tattoos. One of them has a car and said we should go to places this summer. Sintra, beach, whatever. And Julio, Julio didn't talk much. But he was there just when I needed someone. I spent 15 minutes with them and the tears were all gone. When I said I was off to home, they assured me that I can call anytime I need someone and the will ALL come, ALL be there, because they were a group and they help each-other out. Wow.

Again, I was walking down Rua Garret, smiling this time, and this guy says "Boa noite!" to me. I say "Boa noite!" back and then we just start talking. He's with two other girls. Ivonna, Raphaella and Mauro. We talk about Romania, Transilvania, nature, beautiful mountains, Angola, Mozambique, they like me and I like them. Nice, open people. They invited me to a party in their house next weekend and they gave me a ride home. :) Wow.

Wow.

walk, walk

un walking tour din care am inteles ca j k rowling s-a inspirat mult din detalii portugheze in construirea lumii vrajitorilor

e vara, 25 de grade, si bate vantul

plaja e aproape, nu ca-n lx

garden house hostel e fantastique

Published with Blogger-droid v1.7.4

o porto - mais

Azi a fost despre o Porto privit de sus, din Torre dos Clerigos, despre vin de Porto la Taylor's in gradina, despre happy hour cu felii mari de tort la as Galerias do Paris (1 euro fiecare si happy our cu adevarat fericita!), despre prieteni cu drag, despre comunicare dincolo de limba pe care o vorbesti, despre un hostel atat de misto incat mi-ar placea sa locuiesc in el, despre vin, paine si branza, despre a nu reusi sa pronunti 'h' la inceput de cuvinte, despre 'trefla', 'diez' si 'pompieri', despre dealuri care (nu se stie cum, dar) trebuiesc doar urcate, si putin despre telepatie intre capetele lumii, la propriu si la figurat.

Published with Blogger-droid v1.7.4

bits

infloreste-ma

Published with Blogger-droid v1.7.4

o porto

Am simtit din primele 5 minute in Porto ca imi place mult, mult mai mult decat Lisboa. Dupa o zi, the feeling just got stronger. Acum incerc sa-mi explic de ce.

Published with Blogger-droid v1.7.4

answers come in the nicest ways

Oamenii potriviti, raspunsurile, ajutoarele, caile, usile, cheile apar atunci cand le ceri si atunci cand le e vremea.

Sunt aproape un spectator, ma bucur sa vad cum viata mi se aseaza plina de surprize minunate.

Calatoriile sunt mereu atat in afara cat si inauntru. Sunt atenta la si incantata de toate locurile noi. In flexibilitatea calatoriei, esti mai dispus sa te lasi in voia vietii, si atunci ea se aseaza frumos, armonios, ducandu-te unde trebuie sa fii si aducand la tine ce ai nevoie sa auzi.

Sunt recunoscatoare pentru tot ce primesc. Maine dimineata ma duc sa vizitez singura scoala democratica din Portugalia.

Published with Blogger-droid v1.7.4

free

Asa a început ziua mea, dis de dimineata. In timp ce beam un ceai verde cu miere mi-am adunat cateva haine de pe sarma si le-am adunat intr-un rucsac. In rucsacul care a stat cuminte pe dulap de cand am ajuns aici.

Acum 2 saptamani s-a terminat programul meu de voluntariat si am ales sa nu folosesc biletul de avion pe care-l aveam pentru Bucuresti pe 28 februarie.

Timp de 9 luni n-am simtit sa calatoresc, Lisboa a fost suficienta, nu-mi doream sa plec, nu aveam chef, aveam treaba tot timpul.

Acum insa ma simt clar in alt vartej. Mi-e greu sa explic. Ma gandesc la viitor si vad usi pe care nu le vedeam acum 14 zile sau acum o luna. Am dus pana la capat ce era de facut si acum pot sa merg mai departe.

Virtual, la nivelul ideilor si al posobilitatilor, ma invart prin toata lumea pe un titirez colorat. Incet incet simt ca se vor aseza si se vor potrivi lucrurile, se cheama si se genereaza unele pe altele.

In lumea reala, azi am plecat sa explorez lumea. Traim in orasele noastre si uitam ca exista pasari pe lumea asta care nu au apa din cauza secetei.

In seara asta dorm singura intr-o camera cu 8 paturi dintr-un hostel simpatic din muntii Portugaliei. Azi m-am bucurat de copaci in care au inflorit bujori si am mancat dintr-un mandarin generos.

Mi-ar placea sa explorez lumea calare, ca regina Maria, care stia toate ascunzisurile, potecile si secretele padurii de la Sinaia.

Va imbratisez cu totul, noi suntem unul de fapt, suntem fara margini, doar ca avem o problema de perceptie.

Published with Blogger-droid v1.7.4

?

"viața se trăiește pe zile"



iar dintr-un interviu pe care l-am văzut azi:

Când faci ceea ce trebuie, Dumnezeu te susține cu ambele mâini. 

oare ce trebuie să fac eu?  

tsszt

Am făcut un scurtcircuit între "Andrew Bird" și "Anthony and the Johnsons" și am spus.. "Anthony and the Birds" :D 

lately

Ce s-a întâmplat de când n-am mai scris:

a venit Ino, am băut de ziua lui șampanie la capătul lumii și am văzut împreună castele, miradour-uri și stele. Metaforice sau nu.

s-a terminat proiectul, EVS-ul, și încă nu știu ce urmează. Dar stau în neștiința asta și în loc să mă panichez, mă întreb, sunt curioasă și am încredere că o să fie bine.

mi-am scos două măsele de minte. N-a mai rămas decât una, care doarme încă, și dacă aș fi ea aș rămâne acolo cuminte, că dacă iese, o paște aceeași soartă..

mi-am cumpărat ochelari. Chanel, că bugetul din partea asigurării pentru cheltuieli oftalmologice era de 300 de euro. Sunt frumoși :)

mi-a expirat abonamentul la metrou acum două zile și nu vreau să-l reînnoiesc. Mersul pe jos răstoarnă buturuga mare.

un prieten bun ne pune întrebări în fiecare zi, îmi place. Check it out ;)


Voi ce-ați mai făcut?  

cine ar fi crezut

Cum să vă spun? Soarele ăsta e deprimant. Nu-mi aduc aminte când a fost ultima zi înnorată, cu ploaie. Probabil acum vreo două luni sau așa ceva. E soare soare în fiecare zi, iar cerul e clar, fără pic de scamă. Zi după zi după zi. Îmi doresc niște vreme urâtă, să stăm în casă, să bem ceai și să ne uităm la filme, cu liniște, calm și cozy.

searching

Mi-am pus poza asta ca wallpaper pe laptop ca să-mi aducă aminte să privesc din afară înăuntru, și nu invers. 

Îmi spunea Lola ieri despre cum îi apare lumea când o privește din paradigma "noi suntem ființe spirituale care au o experiență aici, pe Pământ". Îi străluceau ochii și arăta ca un spiriduș cu chef de joacă, care a venit aici, în lumea asta ciudată, și se miră. 

Privite așa, zoomed out, toate problemele, piedicile, grijile, întrebările, nesiguranțele, devin niște amănunte mici, mici, niște jocuri, niște puzzle-uri de rezolvat și atâta tot. 

Încerc să dau drumul fricii față de impermanența lucrurilor, să fiu conștientă de ea și să mă bucur. Singurul lucru care e costant e ca nimic nu e constant, nu? Și atunci de ce avem oare tendința asta de a înțepeni într-un loc, de a păstra câte un moment și a-l prelungi la nesfârșit? Am multe întrebări și sunt în căutare de răspunsuri despre adevăr, natura umană, cine suntem și de ce. 

Aș vrea să merg o vreme într-un loc cu oameni care sunt orientați și ei spre a afla cine sunt, mai degraba decât spre a-și cumpăra încă o mașină, a-și face încă o vacanță sau a fi mai șmecheri decât vecinul. Caut un loc cu oameni pașnici și prietenoși, care trăiesc în armonie cu natura și în armonie unii cu alții. 

Iar între timp, încerc să nu mă pierd pe drum și să privesc din afară înăuntru. 

in the eye of the

Tout passe, după cum zice regina în cartea poveștilor sale. Iar frumusețea e în ochii privitorului. Adica nu exista un adevăr absolut al realității; realitatea este alta, cu adevărat alta în funcție de cine "o" privește, și nu există fără observator. Totul e relativ. Nici măcar cine suntem nu conține un adevăr absolut. Da, facem niște lucruri, facts, dar dincolo de asta, cine suntem depinde de diferite puncte de vedere. Câteodată e refreshing să te vezi prin ochii altcuiva. Să ieși din filmul tău și să vezi aceeași scenă interpretată altfel.  

escorregar

M-am dat în drum spre casă pe "gheață". Începuse să picure și calçada portugheză era un mare derdeluș. Nu știu dacă din cauza unor condiții de vreme specifice (12ºC și câțiva picuri de ploaie) sau dacă din cauza converșilor noi. M-am bucurat ca un copil, spre deosebire de prietenii spaniol/italianca/portughez, care n-au gheață în țările lor.

P.S. Un pasaj din scrisorile lui Liiceanu către fiul lui care mi-a plăcut mult și m-a făcut să înțeleg și să mă întreb niște lucruri: "ca să te poți dărui, ca să exprimi de neexprimat-ul din tine și să le dai altora tot ce e mai bun în tine, trebuie să-ți pregătești uneltele cu care-ți vei confecționa darul. Nu poți să le propui un simplu țipăt, oricât de autentic ar fi el. Trebuie să ai mijloacele de a-l modula, de a-l transforma în melodie." 

homo informaticus

Cred că nu exagerez când spun că mă simt cel mai confortabil în fața unui ecran de laptop. Eventual văzând un episod dintr-un serial; de cel mult 40 de minute. Mi se pare greu să văd un film de două ore. Attention span-ul meu nu duce; poate doar în situații speciale de ploaie torențială afară sau vreo stare de spirit mai deosebită. Asta ca să nu mai vorbesc de clip-urile de pe YouTube, care dacă au peste 1 minut și jumătate mi se par cam lungi.

Mă simt sufocată de informații pe care TREBUIE să le citesc. Intru 10 minute pe Facebook ca să deschid încă 7 tab-uri cu lucruri interesante de citit/văzut. Unele dintre ele au și ele trimiteri mai departe, cum ar fi, de exemplu, postul ăsta de blogul DoR, cu textele lor preferate din 2011. Chiar acum, browser-ul meu are 19 tab-uri deschise, toate sunt lucruri care mă intereseaza și care adunate mănâncă niște ore. De cele mai multe ori, browser-ul moare și aleg să nu-l mai restore, ușurată că am scăpat și încerând să uit de ce am pierdut, ca să nu mai simt părere de rău.

Am venit în Portugalia cu dorința de a mă despărți de calculator. După ani de făcut click, click, click (țin minte anul doi de facultate petrecut cu seriale, Prison Break, the OC, Grey's Anatomy, n-aveam nimic de făcut așa că mă uitam la câte-un serial de dimineață până seara, la propriu, iar apoi visam personajele; sau anul 4 când în loc să scriu la licență dădeam refresh la google reader), am ajuns cumva la concluzia că e mai bine pentru mine, at this stage, să stau să mă uit în tavan, decât să citesc ceva interesant pe internet.

Discuția despre cum ne transformă lumile virtuale în care ne trăim tot mai mult viețile e una complexă, delicată și fără sfârșit. Sunt avantaje și dezavantaje și e discutabil care atârnă mai greu, așa că mă limitez să vorbesc despre mine, fără să generalizez.

De 7 luni îmi tot propun să stau mai puțin la calculator, folosind diverse strategii care nu funcționează. I always end up in front of the screen, fie că e laptop sau smartphone. Una din strategii ar fi să nu deschid laptopul, să citesc doar pe telefon. Dar ajunc ca dimineața, încă din-ainte să mă fi trezit bine, să intru pe reader să văd cine ce a mai scris.

Când a apărut primul iPad, am citit un articol-review al cărui autor fusese încântat de noul gadget, dar la final alesese să nu își cumpere unul. De ce? Pentru că era prea la îndemână. Îl putea folosi în timp ce aștepta pe cineva, în timp ce era în metrou, la toaletă, seara înainte de culcare șamd. Adică în toate momentele în care ar fi avut în mod normal liniște și timp să se plictisească și să GÂNDEASCĂ, să aibă o idee, să fire up some neurons. Asta îmi doresc și pentru mine.

Așa că începând de mâine îmi propun să stau 30 de minute/zi la calculator. Pe ceas, cu alarmă. Mi-e clar că n-o să fie comod, dar simt că trebuie să fac liniște cumva, ca să mă pot auzi din nou pe mine.

P.S. De asemenea, aș vrea să încep să scriu scrisori, să trimit vederi. Dacă vreți să vă scriu ceva, dați-mi un mail la laura punct balut at gmail punct com. O să am mult timp pe care n-am să știu cum să-l umplu. :)  

with love

If we zoom out we'll see a lot of people going to airports and flying home. We get into these iron boxes with wings that take us unnaturally fast to a land of dear. Sometimes also deer, but dear. Drag. Carinho. Most of my friends here are flying out to their home lands and most of the conversations lately have been: So when do you leave? / Come back? / Are you here for New Year's? etc.

I'm going to Switzerland, tomorrow. And I'm excited as hell because it was my idea and it's a damn good one and it's coming true. My parents have never visited my brother who's lived in Zurich for 5 years now. They always find some kind of excuse not to go. Until now, when they couldn't deny THE PLAN: getting the family together on neutral grounds :) So there you have it. We all get a white Christmas with the family + it's in a German country, which I think is the most beautiful setting there can be this time of year.
6 days of playing catan, eating good food, Christmas lights, a perfect Weihnachtsmarkt, singing carols, skiing and gluhwein. I don't know what more I could wish for.

Wish you all a very merry Christmas!

a common je ne sais quois

  patrick dempsey













                   

guillaume canet f

before/after

work

 

my room

the view from my room