the way the (my) brain works

V-am spus de curând despre cât de dor îmi e. Nu tot timpul, din când în când, dar cu cuțite în suflet. Well.. subconștientul meu a înțeles că n-o să fac nimic despre asta și s-a pus pe treabă. Îmi servește acum vise în care îmi lipesc nasul de el, îi inspir adânc mirosul și îmi spun liniștitiă.. în sfârșit. Asta trebuie că e un fel de metadonă, nu? 

random

Ceai de la Istanbul, de care mi-e dor. Borcanul de trandafiri care miroase a fericire.

 Eduardo al 7lea, parc, vară, Lisboa.

Plaja de la São João de Estoril în septembrie.

 Aceeași plajă, azi.

Septembrie trecut, undeva puțin mai la sud de Vama Veche. Pare.. lifetimes ago.

Carpații.. meridionali, cred. Așa cum i-am văzut din avion pe 18 oct. 

Pâinea pe care ne-a adus-o Pa'l ca "mulțumesc" pentru că putea să stea la noi un weekend. Pâine făcută de el.

Lisboa.. e ca o iubită frumoasă la care chiar dacă te uiți pe furiș, când nu se așteaptă, tot epilată este. Și așaaa.. frumoasă în toate detaliile :)

Blueberry muffin, no man's land, Paris.

O după-amiază cu zâne, magie și surprize, Gulbenkian garden, cu Lola.

O ușă dintr-o stație de metrou. Aș face toate ușile de la metrou așa, cu cer, ca să nu uităm.

Ceai de lămâie și ghimbir, @Lola's. 

saudades

Revine sentimentul ăsta de dor și de drag atunci când mă aștept mai puțin, când cred că a trecut de tot, că pot să merg mai departe. Acum nici nu-l mai ascult. Știu că e fals, știu că e doar o inerție, o obișnuință, un pattern. Altădată aș fi trimis un mesaj, un mail, un link, acum îl ascund, îl acopăr cu ce pot și aștept să treacă.

Când mi se inundă pieptul cu drag și dor, îmi spun în șoaptă cuvinte de îmbărbătare, mi-o dau exemplu pe S. care a avut conversații imaginare mult timp cu I. și totuși nu s-a întors, pentru că știa foarte bine ce-i acolo, sau pe I. care nu se uită niciodată înapoi, sau îmi aduc aminte pur și simplu de ce-am trăit deja, istoria are toate răspunsurile. Și tac. 

minuni care te asteaptă după colț

Înainte să ne apucăm să pregătim mâncarea mi-a arătat apartamentul. Mobila era o combinație de Ikea, second hand/flea market și lucruri găsite pe stradă. Deasupra patului din dormitorul lor, pe perete, o acuarelă de 2/2,5m, făcută de ea, culori împrăștiate de apă, efecte făcute cu sare. În living, pe pereți, câteva dintre miile de fotografii pe care le-au făcut în "the big holiday" (6 luni în Asia: India, Vietnam, Thailanda, Cambodgia) și câțiva fluturi plastifiați. În bucătărie ne-am urcat pe o masă care era lângă frigider, de acolo pe frigider, de unde ajungeam la o scară metalică, ieșire de incendiu probabil. Am urcat pe acoperiș, o terasă mică cu ghivece cu legume (ardei, salată verde, broccoli) și o cutie cu compost, de unde am trecut pe acoperiș, suficient de ne-înclinat ca să poți ajunge până în vârf unde stai destul de comod în timp ce admiri priveliștea de 360º.


Am mâncat supă belgiană, salată cu trei feluri de frunze și pâine cu unt (trei feluri de pâine). Ceai verde din Sri Lanka într-un ceainic frumos și scump, adus din Belgia.


Au cinci chitări, un contrabas și o vioară. După masă am luat chitările cele mai bune și am cântat. Nu, ea a cântat, minunat, iar pe mine m-a învățat câteva acorduri, câteva cântece.


(Vineri plec la Viseu, la prietenul Fran căruia îi spun Fram, care îmi dă o chitară. E ciclică dorința mea de a cânta la chitară. Acum e a treia oară și cea mai puternică de până acum. Am mai cântat acum 10 ani, când am mers cam un an la Scoala populară de artă, chitară clasică. Acum 20 de ani, făceam niște cursuri de chitară cu o prietenă de-a părinților.)


A apus soarele, s-a făcut târziu, a venit Diogo, am mai stat puțin, am mai zdrăngănit, am mai notat, am mai vorbit. Am plecat acasă cu inima plină, cu nerăbdare, bucurie, inspirație, drag. Acasă am mai zdrăngănit puțin cu Matúš la chitara bas. 
În loc de cină, am mâncat niște Tiramisu făcut de Lucia. Lucia e din Italia. Tiramisu-ul Luciei este.. oh :)  Săptămâna viitoare mă învață și pe mine.