with love

If we zoom out we'll see a lot of people going to airports and flying home. We get into these iron boxes with wings that take us unnaturally fast to a land of dear. Sometimes also deer, but dear. Drag. Carinho. Most of my friends here are flying out to their home lands and most of the conversations lately have been: So when do you leave? / Come back? / Are you here for New Year's? etc.

I'm going to Switzerland, tomorrow. And I'm excited as hell because it was my idea and it's a damn good one and it's coming true. My parents have never visited my brother who's lived in Zurich for 5 years now. They always find some kind of excuse not to go. Until now, when they couldn't deny THE PLAN: getting the family together on neutral grounds :) So there you have it. We all get a white Christmas with the family + it's in a German country, which I think is the most beautiful setting there can be this time of year.
6 days of playing catan, eating good food, Christmas lights, a perfect Weihnachtsmarkt, singing carols, skiing and gluhwein. I don't know what more I could wish for.

Wish you all a very merry Christmas!

a common je ne sais quois

  patrick dempsey













                   

guillaume canet f

before/after

work

 

my room

the view from my room

inside and out

day and night, two sides of the same coin, tangential points of parallel realities

despre șoferii portughezi

Sau Lisboeți, că pe ceilalți n-am avut ocazia să-i observ prea mult. Sunt foarte prietenoși, te lasă să treci chiar dacă semaforul e roșu pentru tine și verde pentru ei. Iar dacă treci așa, prin loc nemarcat, și ești în mijlocul străzii, așteptând să treacă toate mașinile, se poate întâmpla să se oprească. De fapt, se întâmplă chiar destul de des.

M-a mai surprins faptul că sunt foarte mulți bătrâni care conduc. Nu doar bărbați ci și femei, nu doar mașini vechi, din contră, în general mașini noi și frumoase și scumpe. Așa mi-am dat seama că în România n-am văzut niciodată o bătrânică să conducă un Mini.

gesturi românești

Eram la ora de portugheză, săptămâna trecută, în bancă cu Carlos (nu sună bine citit cu voce tare, vă rog să citiți în gând :) ). Profesoara ne explica modul în care se construiesc întrebările în limba portugheză. O să vă explic puțin, ca să înțelegeți mai bine contextul poveștii. În spaniolă, ca să întrebi "ce e?" spui "que es?". În portugheză spui "o que é que?". Acest "é que" e ceva care nu înseamnă nimic dar apare în toate întrebările. În română ar arăta cam așa: "ce e ce vrei să spui?", "unde e că vrei să mergem?", "de ce e că faci asta?" etc.

În fine, ideea e că mă întorc spre Carlos și îi spun că modul ăsta de a forma propoziții e așa: și mă fac că mă scarpin cu mâna dreaptă la urechea stângă. Știți ce spun, ce înseamnă. Ei bine, el s-a uitat la mine cu o față întrebătoare și o privire încurcată, like.. WTF?  

christmasy

Lisboa zilele-astea e învăluită într-o ceață densă care aduce în sfârșit a atmosferă de Crăciun. Luminițe, vanzatori ambulanti de castane, aer rece și .. crisp (cum spui "crisp" în română?) și ceața asta. Just like a movie.

And speaking of Christmas, aseară am fost la un concert de colinde românești organizat de ICR la Basilica da Estrela.

Iar azi dimineață am făcut bradul :)

Offtopic: una dintre placerile mele these days: să-mi las hainele câteva minute pe caloriferul electric înainte să le îmbrac. Bliss.

?

So tell me, what the hell am I gonna do after February? 

the way the (my) brain works

V-am spus de curând despre cât de dor îmi e. Nu tot timpul, din când în când, dar cu cuțite în suflet. Well.. subconștientul meu a înțeles că n-o să fac nimic despre asta și s-a pus pe treabă. Îmi servește acum vise în care îmi lipesc nasul de el, îi inspir adânc mirosul și îmi spun liniștitiă.. în sfârșit. Asta trebuie că e un fel de metadonă, nu? 

random

Ceai de la Istanbul, de care mi-e dor. Borcanul de trandafiri care miroase a fericire.

 Eduardo al 7lea, parc, vară, Lisboa.

Plaja de la São João de Estoril în septembrie.

 Aceeași plajă, azi.

Septembrie trecut, undeva puțin mai la sud de Vama Veche. Pare.. lifetimes ago.

Carpații.. meridionali, cred. Așa cum i-am văzut din avion pe 18 oct. 

Pâinea pe care ne-a adus-o Pa'l ca "mulțumesc" pentru că putea să stea la noi un weekend. Pâine făcută de el.

Lisboa.. e ca o iubită frumoasă la care chiar dacă te uiți pe furiș, când nu se așteaptă, tot epilată este. Și așaaa.. frumoasă în toate detaliile :)

Blueberry muffin, no man's land, Paris.

O după-amiază cu zâne, magie și surprize, Gulbenkian garden, cu Lola.

O ușă dintr-o stație de metrou. Aș face toate ușile de la metrou așa, cu cer, ca să nu uităm.

Ceai de lămâie și ghimbir, @Lola's. 

saudades

Revine sentimentul ăsta de dor și de drag atunci când mă aștept mai puțin, când cred că a trecut de tot, că pot să merg mai departe. Acum nici nu-l mai ascult. Știu că e fals, știu că e doar o inerție, o obișnuință, un pattern. Altădată aș fi trimis un mesaj, un mail, un link, acum îl ascund, îl acopăr cu ce pot și aștept să treacă.

Când mi se inundă pieptul cu drag și dor, îmi spun în șoaptă cuvinte de îmbărbătare, mi-o dau exemplu pe S. care a avut conversații imaginare mult timp cu I. și totuși nu s-a întors, pentru că știa foarte bine ce-i acolo, sau pe I. care nu se uită niciodată înapoi, sau îmi aduc aminte pur și simplu de ce-am trăit deja, istoria are toate răspunsurile. Și tac. 

minuni care te asteaptă după colț

Înainte să ne apucăm să pregătim mâncarea mi-a arătat apartamentul. Mobila era o combinație de Ikea, second hand/flea market și lucruri găsite pe stradă. Deasupra patului din dormitorul lor, pe perete, o acuarelă de 2/2,5m, făcută de ea, culori împrăștiate de apă, efecte făcute cu sare. În living, pe pereți, câteva dintre miile de fotografii pe care le-au făcut în "the big holiday" (6 luni în Asia: India, Vietnam, Thailanda, Cambodgia) și câțiva fluturi plastifiați. În bucătărie ne-am urcat pe o masă care era lângă frigider, de acolo pe frigider, de unde ajungeam la o scară metalică, ieșire de incendiu probabil. Am urcat pe acoperiș, o terasă mică cu ghivece cu legume (ardei, salată verde, broccoli) și o cutie cu compost, de unde am trecut pe acoperiș, suficient de ne-înclinat ca să poți ajunge până în vârf unde stai destul de comod în timp ce admiri priveliștea de 360º.


Am mâncat supă belgiană, salată cu trei feluri de frunze și pâine cu unt (trei feluri de pâine). Ceai verde din Sri Lanka într-un ceainic frumos și scump, adus din Belgia.


Au cinci chitări, un contrabas și o vioară. După masă am luat chitările cele mai bune și am cântat. Nu, ea a cântat, minunat, iar pe mine m-a învățat câteva acorduri, câteva cântece.


(Vineri plec la Viseu, la prietenul Fran căruia îi spun Fram, care îmi dă o chitară. E ciclică dorința mea de a cânta la chitară. Acum e a treia oară și cea mai puternică de până acum. Am mai cântat acum 10 ani, când am mers cam un an la Scoala populară de artă, chitară clasică. Acum 20 de ani, făceam niște cursuri de chitară cu o prietenă de-a părinților.)


A apus soarele, s-a făcut târziu, a venit Diogo, am mai stat puțin, am mai zdrăngănit, am mai notat, am mai vorbit. Am plecat acasă cu inima plină, cu nerăbdare, bucurie, inspirație, drag. Acasă am mai zdrăngănit puțin cu Matúš la chitara bas. 
În loc de cină, am mâncat niște Tiramisu făcut de Lucia. Lucia e din Italia. Tiramisu-ul Luciei este.. oh :)  Săptămâna viitoare mă învață și pe mine. 

îngeri și cai

În prima zi înapoi în Lisboa am primit un înger.

Unul din 7 pe care i-a făcut Lola și i-a trimis în lume. Al meu stă cuminte acum lângă ponei și veghează să-mi fie bine. Mulțumesc pentru el, pentru Lola, pentru viața asta plină de clipe frumoase, lucrușoare frumoase și oameni magici.

fâl fâl outra vez

Vacanță în .ro, flying in just a few hours, cu un first stop de câteva ore la Paris.
O să merg pentru prima dată la Iași. By brother is getting married. Incredibil :)
Am o rochie draguta de la Promod. 20s așa.. Albastră, desigur.
Am emoții umpic. Și am nevoie de-o umbrelă, că am văzut că o să plouă săptămâna viitoare.
Mă ia Ino de la aeroport. Pe mine și pe valiza mea pe jumătate goală, în care o să-mi aduc cu mine, înapoi, haine de frig. Deși nu prea vreau frig..
Mă așteaptă acasa doi părinți fofinhos, cărora le-am cerut așa: zacuscă și pastă de ardei de adus cu mine. Ciorbă de fasole și ardei umpluți (vegetarieni, desigur) la fața locului. Uh.. looking forward. :)

me

I have a confession to make. Adevărul e că sunt o persoană destul de dificilă. Am stat azi și m-am uitat la mine, poate mai obiectiv ca niciodată. De fapt, nici n-am făcut-o intenționat. Eram într-un moment limită, într-o discuție grea cu "șefa mea directă" de acum, în stare de alertă și criză. Ne contraziceam, eu eram frustrată dintr-o grămadă de motive, foarte reactivă, cu ego-ul umflat, cu sprâncenele ridicate, un nod în gât, inima bătându-mi tare și ochii plini de lacrimi, care spre disperarea mea au fost tot mai multe de au și dat pe-afara. Penibil.

O ascultam pe femeia aia, care avea dreptate totuși în ce spunea, și mi-am dat seama că eu nu sunt o persoană ușoară. Din contră, sunt un om destul de dificil. Da, când sunt bine, am așa un je-ne-sais-quoi de energie și entuziasm și lumină și umor etc. Dar când nu, și asta se întampla mult mai des decât aș vrea, sunt acel om dificil de care ziceam. Sufăr de mania persecuției, mi se pare că toată lumea are ceva cu mine, că eu nu aparțin, mă supăr repede și iau lucrurile foarte personal (adică cum ați ieșit la ceai și mie nu mi-ați spus?!?), mă simt ne-iubită și ne-băgată în seamă, sunt arogantă, superioară, atotștiutoare; într-un cuvânt, mătrăgună. "Mătrăguna" a fost porecla pe care am primit-o în clasa a 9a. La noi la liceu, la Șaguna, bobocii primesc porecle de la cei din clasa a 12a și sunt botezați în cadrul unui ritual care se întâmplă în Poiana Brașov. Ți se toarnă vin în cap și ți se descântă o poezie cum că în numele lui Bachus ești botezat x. Eu am fost botezată "Mătrăguna", și pe bună dreptate. (Niste porecle drăguțe pe care le-au primit alte fete din clasă au fost Sandy Bell, Candy sau Sclifostuța :) ).

Deci da, recunosc. Ce e destul de ciudat e că deși stiam toate lucrurile astea despre mine, nu aveam și the big picture. Cumva nu vedeam padurea de copaci. Adică știam că sunt arogantă, superioară, etc., dar impresia mea despre mine era că sunt o persoană tare drăguță. :D

Nu știu ce urmează acum. Dar mă simt mai ușoară cumva acum că mă văd mai bine.

Aș vrea, pe această cale, să-mi cer scuze de la toți cei care au avut de suferit de pe urma părții mele întunecate. E o reacție care vine din frică și neliniște, pe care sigur le simțiți și voi. I choose love. Dar încă mai am de învățat. 

ce scaun draguță

(Lola a scris aici foarte frumos despre ziua noastra de marți.)

Aveam niște chestii de povestit, dar acum cand am deschis editor-ul nu mai știu nimic. :)

Ah, ceva simpatic. Intr-una dintre seri, cand am ajuns acasa si am intrat in camera, m-am gândit: "ce drăguță e scaunul meu". Momentul urmator.. stupoare. What did I just think?!
Explicația: eram după o zi de vorbit numai în portugheză. În portugheză, "scaunul" este de gen feminin. "A cadeira". Vasăzică.. drăguță.

Vă las cu niște poze cu maimuțele cu care mă joc în fiecare zi (acum că s-au terminat colonias, am început un nou proiect, sunt "monitora" într-un afterschool. wishes do come true.. am vrut sa lucrez cu copii și fara calculator, am primit :D).

lisboa (inimioară)

Alaltăieri mi-am cumpărat de la magazinul indian (poate vă mai povestesc de magazinul indian, e aproape de casa mea și pliiiiin de bunătăți :) ) o doză de suc de cocos. Laptele ăla din nuca de cocos, l-au luat niște oameni, l-au amestecat cu niște conservanți și l-au pus în niște cutii de metal. Complete shit, de fapt, dar așa o dată n-o fi foc :) Am intrat într-o Pastelaria oarecare ca să cer un pai, iar domnul de acolo mi-a spus inițial că nu are, după care a făcut o față ca și cum tocmai și-ar fi adus aminte de ceva, a rupt un pai de pe o cutiuță de nectar de portocale și mi-a zis că "a boa vontade sempre tem lugar". Adică e întotdeauna loc pentru bunăvoință.

Săptămâna trecută am avut un țânțar în cameră, m-am trezit în mijlocul nopții cam supărata că mă mănâncă încheietura și l-am auzit umpic bâzâind. După care mi-am dat seama că e primul țânțar pe care l-am vazut de când sunt aici. :) 

tá-se bem

Sunt bine. Sunt bine cum nu cred c-am mai fost viața asta. Merg relaxat, nu mă agit din aproape nimic, am clipe în care nu gândesc, în care doar sunt, și fără să-mi propun asta înainte. Mă las în voia vieții și îmi place unde mă duce.

Am avut o vară plină, confuză, colorată, dansată, băută, un fel de high din care nu apuci sa te mai trezești pentru că apare mereu altceva, altceva, altceva. Am lucrat mult, m-am trezit în fiecare dimineață la 6:30-7:00 iar în weekenduri, în weekend-uri la fel, m-am trezit la 6:30-7:00. PM :) . Iar acum că e septembrie, s-a făcut liniște. Parcă odată cu toamna asta mi s-a așezat viața. Așa cum învățăm în hop-uri (văd cu portugheza, din când în când am câte un salt, vorbesc așa.. deodată vizibil mult mai bine, după care am din nou un platou), la fel văd că.. trăiesc în hop-uri, în salturi. Septembrie ăsta mi-a adus calm și echilibru și înțelegere și încredere că e bine, că o să fie bine.

Și pare să fie vizibil, mi-au spus mai mulți oameni că am energie bună, că e cevaa, cevaaaa special, că n-ar putea să-mi explice dar că e foarte bine. Iar în seara asta, prietena lituaniană care tocmai s-a întors mi-a spus că "tens nos olhos essa felicidade de Lisboa". Adică ai în ochi fericirea de Lisabona.

the color of stuff

M-am jucat pe un site drăguț, un agregator de imagini Flickr care gasește culoarea oricărui lucru, folosindu-se de tag-urile imaginilor, pe care apoi le suprapune. Dacă n-ați înțeles nimic din descrierea mea, puteți să vedeți singuri, aici.

Uite ce mi-a ieșit mie:

graçinhas linguísticas

"Pervaz" în portugheză se zice "parapeito", adică "pentru piept". Iar noi avem, desigur, "parapet". 

"Găsești că"-ul nostru, care nu se mai folosește prea mult, din păcate, are corespondent direct și cu mai mult sens în portugheză, unde "achar" înseamnă, pe lângă "a găsi", și a crede și a afla. 

that's what he said

finalmente, as noites quentes estão aqui

îmbrățișări de Portugalia

I-a explicat polițistului: "noi eram acolo, îmbrățișați, când a venit femeia aia nebună și a încercat să-i fure din geantă". Apoi i-a mai zis cateva lucuri și am auzit iar cuvândul "abraçados".

În .ro, nu le-ar spune nimeni polițistilor asta. Ar zice doar că.. erau acolo.

În colonias, copiii, pe lângă că se îmbrățișează între ei, tot timpul, ne îmbrățișează și pe noi, "profesorii", monitorii. Până și pe Rui, care e coordonatorul, il cappo di tutti cappi. Eu nu cred că mi-am îmbrățișat vreodata vreun profesor, dar mi se pare grozav sa crești cu libertatea de a te apropia în felul ăsta de oameni, de toți oamenii.

Portughezilor le plac os abraços e os beijinhos :)

grace

în ordine cronologică, începând cu vineri seara și terminând cu duminică seara, weekendul meu a fost așa:

alex și cleo, ângelo, bairro alto, miradouro são pedro de alcantara, bica, miradouro da santa catarina, lola, claudio, dan, bairro alto, miradouro penha da frança, lavi, cristi si luiza, DoR, galão (cafe com leite), pasteis de nata, festival do meco, music, afternoon light, cidre, brit rock, brandon flowers, dust, bad sound but good mood, sangria, brunch, miradouro señora do monte, tram 28, picnic in jardim da estrela, long walk on many hills, bookstore shopping, miradouro da santa catarina, beer, tea, sunset, lola, claudio, presents, caracois, fish, the best vinho verde, chocolate cake

with a topping of 'happy', pe tot :)

human

Viața are magie dacă ai ochi s-o vezi, și ai ochi s-o vezi dacă ai magie în tine.

Lisboa îmi dă povești în fiecare zi, oamenii sunt deschiși și stau de vorbă cu orice ocazie.

Azi un copil indian (spun copil pentru că așa părea, ca being, deși avea 22 de ani) m-a întrebat cum poate să ajungă la Baixa Chiado și am rămas așa de vorbă, s-a plimbat cu mine 10 minute până la taxi, mi-a povestit că e din Delhi, că învață aici pentru 3 luni după care pleacă înapoi, dar vrea să se întoarcă în Europa pentru doctorat. In Italia, la Pisa, deja e în legătură cu profesorii de acolo. După părerea lui, Indienii sunt foarte "dedicated to their work", nu ca europenii, care primesc totul "with a silver spoon".

Șoferul de taxi cu care am venit acasă mi-a povestit că în '74 a plecat pentru 9 luni în Maroc, într-un schimb cultural. A ajuns și în India, pentru că se droga și la granița Indiei cu Pakistanul erau cele mai bune droguri. Dar când i s-au terminat banii, a ajuns pe stradă. A venit tatăl lui să-l caute și s-a trezit într-o clinică din Portugalia. A fost 12 ani militar, 4 ani a lucrat într-o bancă, iar acum e taximetrist. A spus că să-și cumpere mașina de taxi a fost cea mai bună investiție pe care a făcut-o vreodată. Pentru că îi place să vorbească, îi place să cunoască oameni noi, diferiți, îi place să-și organizeze timpul după bunul plac și să nu dea socoteală nimănui.

Domnul grec de ieri își vinde tablourile în galeria de artă a unui prieten. Artă însemnând tot felul de obiecte făcute din mobilă reciclată, recuperată de la gunoi. Ne-lustruită, lăsată așa rough. Pe 7 iulie o să aibă vernisaj, am să încerc să fac câteva poze. Domnul grec a venit în Portugalia în 2004, pentru o săptămână. Dar un polițist foarte amabil și o bere foarte ieftină i-au schimbat viața :) Nici măcar nu s-a mai dus înapoi în Italia (unde locuia la vremea aceea) să-și ia lucrurile. Pur și simplu a rămas aici. Iar acum, 7 ani mai tarziu, era într-o galerie de artă, împreună cu doi prieteni portughezi. Se dădea pe facebook, saluta cunoscuții care treceau pe stradă, îi invita înăuntru pe trecători. Am stat de vorbă o oră cu el, mi-a dat un ceai, mi-a făcut numele din sârmă, cadou, mi-a arătat pe youtube muzică grecească. O piesă anume, care îi face pe ei să plângă. I-au dat lacrimile.

help is all around

Eram intr-un autobuz gresit. L-am intrebat pe un domn daca suntem in 767, si mi-a spus ca nu, suntem pe un alt traseu care merge la Lumiar. Am hotarat impreuna ca cel mai bine ar fi sa merg pana la capat si sa ma intorc inapoi in punctul din care l-am luat, unde sa astept autobuzul bun. 

El trebuia sa coboare, asa ca a vorbit cu soferul si l-a rugat sa ma atentioneze cand sa cobor. Iar soferul, la statia potrivita, m-a chemat langa el, m-a intrebat unde vreau sa ajung si mi-a explicat cum sa fac. 

Asta nu s-ar fi intamplat niciodata in Romania. Si e bine cand esti ajutat. 

Maine va povestesc despre pictorul grec care a venit aici pentru o saptamana si n-a mai plecat. 

the most relaxing day

M-am trezit la 1 jumate pm, pentru noaptea trecuta fusese petrecere la noi acasa. Sangria goodbye party pentru Konrad si Sharka, care or sa plece curand in Polonia respectiv Cehia.

M-am trezit la 1 jumate cu un zambet mare pe fata. Planuisem cu Carlos si cu Tony sa mergem in Jardim da Estrela. Ne-am oprit sa luam niste fructe de la Fruitaria (un fel de aprozar chinezesc care e deschis tot timpul, si in zilele de sarbatoare si la sfarsit de saptamana), apoi am luat metroul pana la Baixa-Chiado si apoi tramvaiul 28.

In Jardim da Estrela ne-am mai intalnit cu o prietena noua, brazilianca, Islene. Am stat pe iarba, am mancat, am ascultat muzica, n-am ascuns de soare, apoi ne-am mutat la soare, am dat de mancare la ratuste, ne-am minunat de puisorii mici si galbeni, am mancat inghetata, am ascultat niste jazz care se auzea de la o terasa, am citit, am atipit putin si am vorbit despre Funk do Rio de Janeiro.

Aproape de apus ne-am plimbat pana la miradour-ul Santa Caterina, unde privelistea era minunata, oamenii foarte frumosi, iar lumina aia de dupa-amiaza..

As vrea sa pot sa pun in cuvinte si felul in care m-am simtit, dar mi-e foarte greu. Pe scurt, the day was happy, really happy and so beautiful.

știați că

Trebuie că acum o oră în Bairro Alto era cea mai mare concentrație de bărbați frumoși de pe Terra. 

life now

Am lângă mine o cană de ceai de tei, cu miere și cu puțină lămâie. Tocmai am întins niște rufe pe sârmă, o sârmă cum n-am mai avut niciodată. Se întinde de la geamul de la bucatarie.. încolo, si se rotește. Pui o haină, mai tragi puțin de sârmă și tot așa. 

Mai devreme am fost la un restaurant chinezesc dintr-o zonă, să zicem, rău famată a orașului, deși foarte centrală. Am fost la masă 5 brazilieni, 3 băieți și două fete, doi spanioli, o fată și un băiat, două fete din finlanda, una din danemarca și eu. Cum tot vorbeam despre țările noastre, cineva a propus să-și descrie fiecare țara printr-un singur cuvânt. M-am gândit și m-am gândit și m-am gândit.. și am zis pentru România noastră "adolescent". Pentru că se schimbă, încă nu s-a maturizat, nici nu prea știe prea bine ce vrea, încearcă una, încearcă alta, nu se prea place, își cauta modele, îi este greu, dar în același timp e plină de viață și are foarte multe oprotunități. Le-a plăcut, au zis că am câștigat, deși nu era niciun concurs. :) 

(Oricum, mie-mi plac barbații mai maturi :P)

În altă ordine de idei, deja încep să nu mă mai simt în vacanță aici. De fapt, în curând o să am și rezidență. E bine. 

angels

Locuiesc într-o zona care se numeste Anjos, adică îngeri, și adevărul este că mă simt înconjurată de ei :)

the front door

5 minutes from my place

my room

my view 

goodbye/hello

Stau aici intinsa pe o bancheta din no man's land, il ascult pe brandon flowers si astept avionul care o sa ma duca spre noua mea viata.

La sfarsitul lui aprilie mi-am dat demisia si am renuntat la chiria din bucuresti. Am avut o luna buffer intre bucuresti si lisabona. Am avut un mai in care n-am avut cheie de nicaieri, in care atunci cand ma mai intreba cineva unde locuiesc, ma blocam putin si apoi ii dadeam o explicatie putin mai lunga decat s-ar fi asteptat. Am avut un mai minunat, un limbo de libertate si plimbat si iubit si visat si explorat. Recunosc ca ma asteptam sa dureze cumva mai mult, sa am timp de mult mai multe lucruri, ma intrebam chiar daca voi avea cu ce sa-mi umplu zilele.

Acum sunt in mijlocul celor 8 ore care sunt cumva esenta de no man's land a vietilor mele, cea pe care o las in urma si cea care va incepe la ora 17:05 ora portugaliei, sau poate pe la 18:30 cand voi primi o cheie si voi avea din nou o casa si o viata de construit.

Sunt intinsa pe o bancheta din aeroportul din budapesta, intre cele doua terminale, intre cele doua avioane, si ma simt ca in mijlocul unui vartej, acolo unde e liniste si unde, for a moment, time stands still. Life stands still.

Plec acum in vest si in sud, acolo unde simt ca ar putea fi acasa, unde simt ca mi-ar putea fi locul. Habar n-am, sincer, ma bucur ca am curajul sau inconstienta sau ce-o fi de a-mi cauta libertatea. 'Free' e cea mai recenta mantra a vietii mele, principiul calauzitor si valoarea de referinta. Right next to 'natural'.

Imi curg lacrimi pe obraji si nu stiu daca sunt de tristete sau de bucurie, de entuziasm sau de dor sau de nesomn.

Published with Blogger-droid v1.6.8

heaven