me

I have a confession to make. Adevărul e că sunt o persoană destul de dificilă. Am stat azi și m-am uitat la mine, poate mai obiectiv ca niciodată. De fapt, nici n-am făcut-o intenționat. Eram într-un moment limită, într-o discuție grea cu "șefa mea directă" de acum, în stare de alertă și criză. Ne contraziceam, eu eram frustrată dintr-o grămadă de motive, foarte reactivă, cu ego-ul umflat, cu sprâncenele ridicate, un nod în gât, inima bătându-mi tare și ochii plini de lacrimi, care spre disperarea mea au fost tot mai multe de au și dat pe-afara. Penibil.

O ascultam pe femeia aia, care avea dreptate totuși în ce spunea, și mi-am dat seama că eu nu sunt o persoană ușoară. Din contră, sunt un om destul de dificil. Da, când sunt bine, am așa un je-ne-sais-quoi de energie și entuziasm și lumină și umor etc. Dar când nu, și asta se întampla mult mai des decât aș vrea, sunt acel om dificil de care ziceam. Sufăr de mania persecuției, mi se pare că toată lumea are ceva cu mine, că eu nu aparțin, mă supăr repede și iau lucrurile foarte personal (adică cum ați ieșit la ceai și mie nu mi-ați spus?!?), mă simt ne-iubită și ne-băgată în seamă, sunt arogantă, superioară, atotștiutoare; într-un cuvânt, mătrăgună. "Mătrăguna" a fost porecla pe care am primit-o în clasa a 9a. La noi la liceu, la Șaguna, bobocii primesc porecle de la cei din clasa a 12a și sunt botezați în cadrul unui ritual care se întâmplă în Poiana Brașov. Ți se toarnă vin în cap și ți se descântă o poezie cum că în numele lui Bachus ești botezat x. Eu am fost botezată "Mătrăguna", și pe bună dreptate. (Niste porecle drăguțe pe care le-au primit alte fete din clasă au fost Sandy Bell, Candy sau Sclifostuța :) ).

Deci da, recunosc. Ce e destul de ciudat e că deși stiam toate lucrurile astea despre mine, nu aveam și the big picture. Cumva nu vedeam padurea de copaci. Adică știam că sunt arogantă, superioară, etc., dar impresia mea despre mine era că sunt o persoană tare drăguță. :D

Nu știu ce urmează acum. Dar mă simt mai ușoară cumva acum că mă văd mai bine.

Aș vrea, pe această cale, să-mi cer scuze de la toți cei care au avut de suferit de pe urma părții mele întunecate. E o reacție care vine din frică și neliniște, pe care sigur le simțiți și voi. I choose love. Dar încă mai am de învățat. 

ce scaun draguță

(Lola a scris aici foarte frumos despre ziua noastra de marți.)

Aveam niște chestii de povestit, dar acum cand am deschis editor-ul nu mai știu nimic. :)

Ah, ceva simpatic. Intr-una dintre seri, cand am ajuns acasa si am intrat in camera, m-am gândit: "ce drăguță e scaunul meu". Momentul urmator.. stupoare. What did I just think?!
Explicația: eram după o zi de vorbit numai în portugheză. În portugheză, "scaunul" este de gen feminin. "A cadeira". Vasăzică.. drăguță.

Vă las cu niște poze cu maimuțele cu care mă joc în fiecare zi (acum că s-au terminat colonias, am început un nou proiect, sunt "monitora" într-un afterschool. wishes do come true.. am vrut sa lucrez cu copii și fara calculator, am primit :D).

lisboa (inimioară)

Alaltăieri mi-am cumpărat de la magazinul indian (poate vă mai povestesc de magazinul indian, e aproape de casa mea și pliiiiin de bunătăți :) ) o doză de suc de cocos. Laptele ăla din nuca de cocos, l-au luat niște oameni, l-au amestecat cu niște conservanți și l-au pus în niște cutii de metal. Complete shit, de fapt, dar așa o dată n-o fi foc :) Am intrat într-o Pastelaria oarecare ca să cer un pai, iar domnul de acolo mi-a spus inițial că nu are, după care a făcut o față ca și cum tocmai și-ar fi adus aminte de ceva, a rupt un pai de pe o cutiuță de nectar de portocale și mi-a zis că "a boa vontade sempre tem lugar". Adică e întotdeauna loc pentru bunăvoință.

Săptămâna trecută am avut un țânțar în cameră, m-am trezit în mijlocul nopții cam supărata că mă mănâncă încheietura și l-am auzit umpic bâzâind. După care mi-am dat seama că e primul țânțar pe care l-am vazut de când sunt aici. :) 

tá-se bem

Sunt bine. Sunt bine cum nu cred c-am mai fost viața asta. Merg relaxat, nu mă agit din aproape nimic, am clipe în care nu gândesc, în care doar sunt, și fără să-mi propun asta înainte. Mă las în voia vieții și îmi place unde mă duce.

Am avut o vară plină, confuză, colorată, dansată, băută, un fel de high din care nu apuci sa te mai trezești pentru că apare mereu altceva, altceva, altceva. Am lucrat mult, m-am trezit în fiecare dimineață la 6:30-7:00 iar în weekenduri, în weekend-uri la fel, m-am trezit la 6:30-7:00. PM :) . Iar acum că e septembrie, s-a făcut liniște. Parcă odată cu toamna asta mi s-a așezat viața. Așa cum învățăm în hop-uri (văd cu portugheza, din când în când am câte un salt, vorbesc așa.. deodată vizibil mult mai bine, după care am din nou un platou), la fel văd că.. trăiesc în hop-uri, în salturi. Septembrie ăsta mi-a adus calm și echilibru și înțelegere și încredere că e bine, că o să fie bine.

Și pare să fie vizibil, mi-au spus mai mulți oameni că am energie bună, că e cevaa, cevaaaa special, că n-ar putea să-mi explice dar că e foarte bine. Iar în seara asta, prietena lituaniană care tocmai s-a întors mi-a spus că "tens nos olhos essa felicidade de Lisboa". Adică ai în ochi fericirea de Lisabona.

the color of stuff

M-am jucat pe un site drăguț, un agregator de imagini Flickr care gasește culoarea oricărui lucru, folosindu-se de tag-urile imaginilor, pe care apoi le suprapune. Dacă n-ați înțeles nimic din descrierea mea, puteți să vedeți singuri, aici.

Uite ce mi-a ieșit mie:

graçinhas linguísticas

"Pervaz" în portugheză se zice "parapeito", adică "pentru piept". Iar noi avem, desigur, "parapet". 

"Găsești că"-ul nostru, care nu se mai folosește prea mult, din păcate, are corespondent direct și cu mai mult sens în portugheză, unde "achar" înseamnă, pe lângă "a găsi", și a crede și a afla. 

that's what he said

finalmente, as noites quentes estão aqui

îmbrățișări de Portugalia

I-a explicat polițistului: "noi eram acolo, îmbrățișați, când a venit femeia aia nebună și a încercat să-i fure din geantă". Apoi i-a mai zis cateva lucuri și am auzit iar cuvândul "abraçados".

În .ro, nu le-ar spune nimeni polițistilor asta. Ar zice doar că.. erau acolo.

În colonias, copiii, pe lângă că se îmbrățișează între ei, tot timpul, ne îmbrățișează și pe noi, "profesorii", monitorii. Până și pe Rui, care e coordonatorul, il cappo di tutti cappi. Eu nu cred că mi-am îmbrățișat vreodata vreun profesor, dar mi se pare grozav sa crești cu libertatea de a te apropia în felul ăsta de oameni, de toți oamenii.

Portughezilor le plac os abraços e os beijinhos :)

grace

în ordine cronologică, începând cu vineri seara și terminând cu duminică seara, weekendul meu a fost așa:

alex și cleo, ângelo, bairro alto, miradouro são pedro de alcantara, bica, miradouro da santa catarina, lola, claudio, dan, bairro alto, miradouro penha da frança, lavi, cristi si luiza, DoR, galão (cafe com leite), pasteis de nata, festival do meco, music, afternoon light, cidre, brit rock, brandon flowers, dust, bad sound but good mood, sangria, brunch, miradouro señora do monte, tram 28, picnic in jardim da estrela, long walk on many hills, bookstore shopping, miradouro da santa catarina, beer, tea, sunset, lola, claudio, presents, caracois, fish, the best vinho verde, chocolate cake

with a topping of 'happy', pe tot :)

human

Viața are magie dacă ai ochi s-o vezi, și ai ochi s-o vezi dacă ai magie în tine.

Lisboa îmi dă povești în fiecare zi, oamenii sunt deschiși și stau de vorbă cu orice ocazie.

Azi un copil indian (spun copil pentru că așa părea, ca being, deși avea 22 de ani) m-a întrebat cum poate să ajungă la Baixa Chiado și am rămas așa de vorbă, s-a plimbat cu mine 10 minute până la taxi, mi-a povestit că e din Delhi, că învață aici pentru 3 luni după care pleacă înapoi, dar vrea să se întoarcă în Europa pentru doctorat. In Italia, la Pisa, deja e în legătură cu profesorii de acolo. După părerea lui, Indienii sunt foarte "dedicated to their work", nu ca europenii, care primesc totul "with a silver spoon".

Șoferul de taxi cu care am venit acasă mi-a povestit că în '74 a plecat pentru 9 luni în Maroc, într-un schimb cultural. A ajuns și în India, pentru că se droga și la granița Indiei cu Pakistanul erau cele mai bune droguri. Dar când i s-au terminat banii, a ajuns pe stradă. A venit tatăl lui să-l caute și s-a trezit într-o clinică din Portugalia. A fost 12 ani militar, 4 ani a lucrat într-o bancă, iar acum e taximetrist. A spus că să-și cumpere mașina de taxi a fost cea mai bună investiție pe care a făcut-o vreodată. Pentru că îi place să vorbească, îi place să cunoască oameni noi, diferiți, îi place să-și organizeze timpul după bunul plac și să nu dea socoteală nimănui.

Domnul grec de ieri își vinde tablourile în galeria de artă a unui prieten. Artă însemnând tot felul de obiecte făcute din mobilă reciclată, recuperată de la gunoi. Ne-lustruită, lăsată așa rough. Pe 7 iulie o să aibă vernisaj, am să încerc să fac câteva poze. Domnul grec a venit în Portugalia în 2004, pentru o săptămână. Dar un polițist foarte amabil și o bere foarte ieftină i-au schimbat viața :) Nici măcar nu s-a mai dus înapoi în Italia (unde locuia la vremea aceea) să-și ia lucrurile. Pur și simplu a rămas aici. Iar acum, 7 ani mai tarziu, era într-o galerie de artă, împreună cu doi prieteni portughezi. Se dădea pe facebook, saluta cunoscuții care treceau pe stradă, îi invita înăuntru pe trecători. Am stat de vorbă o oră cu el, mi-a dat un ceai, mi-a făcut numele din sârmă, cadou, mi-a arătat pe youtube muzică grecească. O piesă anume, care îi face pe ei să plângă. I-au dat lacrimile.

help is all around

Eram intr-un autobuz gresit. L-am intrebat pe un domn daca suntem in 767, si mi-a spus ca nu, suntem pe un alt traseu care merge la Lumiar. Am hotarat impreuna ca cel mai bine ar fi sa merg pana la capat si sa ma intorc inapoi in punctul din care l-am luat, unde sa astept autobuzul bun. 

El trebuia sa coboare, asa ca a vorbit cu soferul si l-a rugat sa ma atentioneze cand sa cobor. Iar soferul, la statia potrivita, m-a chemat langa el, m-a intrebat unde vreau sa ajung si mi-a explicat cum sa fac. 

Asta nu s-ar fi intamplat niciodata in Romania. Si e bine cand esti ajutat. 

Maine va povestesc despre pictorul grec care a venit aici pentru o saptamana si n-a mai plecat. 

the most relaxing day

M-am trezit la 1 jumate pm, pentru noaptea trecuta fusese petrecere la noi acasa. Sangria goodbye party pentru Konrad si Sharka, care or sa plece curand in Polonia respectiv Cehia.

M-am trezit la 1 jumate cu un zambet mare pe fata. Planuisem cu Carlos si cu Tony sa mergem in Jardim da Estrela. Ne-am oprit sa luam niste fructe de la Fruitaria (un fel de aprozar chinezesc care e deschis tot timpul, si in zilele de sarbatoare si la sfarsit de saptamana), apoi am luat metroul pana la Baixa-Chiado si apoi tramvaiul 28.

In Jardim da Estrela ne-am mai intalnit cu o prietena noua, brazilianca, Islene. Am stat pe iarba, am mancat, am ascultat muzica, n-am ascuns de soare, apoi ne-am mutat la soare, am dat de mancare la ratuste, ne-am minunat de puisorii mici si galbeni, am mancat inghetata, am ascultat niste jazz care se auzea de la o terasa, am citit, am atipit putin si am vorbit despre Funk do Rio de Janeiro.

Aproape de apus ne-am plimbat pana la miradour-ul Santa Caterina, unde privelistea era minunata, oamenii foarte frumosi, iar lumina aia de dupa-amiaza..

As vrea sa pot sa pun in cuvinte si felul in care m-am simtit, dar mi-e foarte greu. Pe scurt, the day was happy, really happy and so beautiful.

știați că

Trebuie că acum o oră în Bairro Alto era cea mai mare concentrație de bărbați frumoși de pe Terra. 

life now

Am lângă mine o cană de ceai de tei, cu miere și cu puțină lămâie. Tocmai am întins niște rufe pe sârmă, o sârmă cum n-am mai avut niciodată. Se întinde de la geamul de la bucatarie.. încolo, si se rotește. Pui o haină, mai tragi puțin de sârmă și tot așa. 

Mai devreme am fost la un restaurant chinezesc dintr-o zonă, să zicem, rău famată a orașului, deși foarte centrală. Am fost la masă 5 brazilieni, 3 băieți și două fete, doi spanioli, o fată și un băiat, două fete din finlanda, una din danemarca și eu. Cum tot vorbeam despre țările noastre, cineva a propus să-și descrie fiecare țara printr-un singur cuvânt. M-am gândit și m-am gândit și m-am gândit.. și am zis pentru România noastră "adolescent". Pentru că se schimbă, încă nu s-a maturizat, nici nu prea știe prea bine ce vrea, încearcă una, încearcă alta, nu se prea place, își cauta modele, îi este greu, dar în același timp e plină de viață și are foarte multe oprotunități. Le-a plăcut, au zis că am câștigat, deși nu era niciun concurs. :) 

(Oricum, mie-mi plac barbații mai maturi :P)

În altă ordine de idei, deja încep să nu mă mai simt în vacanță aici. De fapt, în curând o să am și rezidență. E bine. 

angels

Locuiesc într-o zona care se numeste Anjos, adică îngeri, și adevărul este că mă simt înconjurată de ei :)

the front door

5 minutes from my place

my room

my view 

goodbye/hello

Stau aici intinsa pe o bancheta din no man's land, il ascult pe brandon flowers si astept avionul care o sa ma duca spre noua mea viata.

La sfarsitul lui aprilie mi-am dat demisia si am renuntat la chiria din bucuresti. Am avut o luna buffer intre bucuresti si lisabona. Am avut un mai in care n-am avut cheie de nicaieri, in care atunci cand ma mai intreba cineva unde locuiesc, ma blocam putin si apoi ii dadeam o explicatie putin mai lunga decat s-ar fi asteptat. Am avut un mai minunat, un limbo de libertate si plimbat si iubit si visat si explorat. Recunosc ca ma asteptam sa dureze cumva mai mult, sa am timp de mult mai multe lucruri, ma intrebam chiar daca voi avea cu ce sa-mi umplu zilele.

Acum sunt in mijlocul celor 8 ore care sunt cumva esenta de no man's land a vietilor mele, cea pe care o las in urma si cea care va incepe la ora 17:05 ora portugaliei, sau poate pe la 18:30 cand voi primi o cheie si voi avea din nou o casa si o viata de construit.

Sunt intinsa pe o bancheta din aeroportul din budapesta, intre cele doua terminale, intre cele doua avioane, si ma simt ca in mijlocul unui vartej, acolo unde e liniste si unde, for a moment, time stands still. Life stands still.

Plec acum in vest si in sud, acolo unde simt ca ar putea fi acasa, unde simt ca mi-ar putea fi locul. Habar n-am, sincer, ma bucur ca am curajul sau inconstienta sau ce-o fi de a-mi cauta libertatea. 'Free' e cea mai recenta mantra a vietii mele, principiul calauzitor si valoarea de referinta. Right next to 'natural'.

Imi curg lacrimi pe obraji si nu stiu daca sunt de tristete sau de bucurie, de entuziasm sau de dor sau de nesomn.

Published with Blogger-droid v1.6.8

heaven

Luna și doi bani jumate, by W. Somerset Maugham

N-am nevoie de dragoste. N-am timp de asa ceva. Dragostea-i o slăbiciune. Sunt bărbat și câteodată îmi trebuie o femeie. După ce mi-am satisfăcut pofta, sunt gata să mă ocup de alte lucruri. Nu-mi pot stăpâni dorințele, dar le urăsc; îmi încătușează spiritul. De-abia aștept să vină timpul când voi fi scăpat de orice pornire trupească și mă voi putea dedica fără stavilă operei mele. Femeile au atribuit dragostei o importanță ridicolă, pentru că nu sunt bune de altceva și vor să ne convingă că amorul este totul în viață. În realitate nu-i decât o parte neînsemnată. Înțeleg pofta sexuală; asta-i ceva normal și sănătos. Dragostea însă este o boală. Pretențiile femeilor de a fi camarade, asociate și tovarășe de preocupări ale bărbatului mă irită. 

Când o femeie te iubește, nu e satisfăcută până nu-ți stăpânește și sufletul; pentru că e o ființă slabă, simte nevoia să domine și nimic altceva nu o mulțumește. Femeia are minte puțină și abstractul o indignează pentru că nu-i în stare să-l priceapă. Pe ea o preocupă lucrurile materiale, iar idealul o face geloasă. Sufletul bărbatului călătorește prin cele mai îndepărtate regiuni ale universului și ea caută să-l întemnițeze în cercul preocupărilor ei meschine.  

Citatele-astea mi-au atras atenția. Viziunea geniului asupra dragostei. Thank god they are rare, geniuses :)

let me sleep

To wake up in the middle of the night and reach for the pain killers, that's new.

I lost some wisdom yesterday, and it hurts like hell.

Published with Blogger-droid v1.6.8

the other side

Ma împiedic de tot felul de lucrușoare neînsemnate, cum ar fi cate-o bluziță de la H&M pe care nu mi-o prea permit, niște îmbrățișări pe care mi le-aș dori, sau mai mult soare pe cer, și uit că de fapt viața asta a mea este binecuvântată.

Așa că în seara asta mă gândesc la lucrurile pentru care am de zis mulțumesc, care sunt grozave sau macar foarte bune. Am început să le enumăr în gând acum câteva minute, în timp ce mă spălam pe dinți, și încă n-am terminat. I could go on and on and on. Și e bine :)