poezie

Acum aproximativ trei ani jumate, intr-un bar intunecat si umed care se numeste Britania si este localizat in Brasov, intr-o dupa-amiaza de toamna, dupa scoala, un prieten al iubitului meu de-atunci mi-a scris o poezie. Am gasit-o acum cateva minute, in timp ce scotoceam prin niste hartii vechi, de prin liceu.. Pentru a fi sigura de conservarea acestei amintiri, dincolo de ce se va intampla cu foaia pe care e mazgalita, o public aici.


Strop de ploaie

Sa stai in ploaie si sa numeri strop
cu strop
Sa te opresti in plans o clipa
Sa te gandesti ca pot s-accept
in palma mea al ploii strop,
ce lacrima mi-o strica...

Sa ma gandesc ca stam in ploaia rece
sa numaram cum strop cu strop ne trece
Si frica, si dragoste si dor
Si impreuna, ne unim in zbor
Launtric si mai presus de toate
A fost o zi, a fost o noapte....
Asculta....
Sunt tipete...sau soapte...

Imi striga sufletul odata cu al tau
Priveste...e o punte unde-a fost un hau
Si visul meu ti-l daruiesc... e-al tau...


Si-am mai gasit niste hartii pe care le aveam pe perete, printre care un citat pe care mi-l notasem din nush ce carte, si care zicea asa:

"Am descoperit ca ceea ce dorisem intreaga mea viata era nu sa traiesc, - daca ceea ce fac ceilalti oameni se numeste a trai - ci sa ma exprim; nu izbutesc sa exprim ceea ce gandesc, sau simt, asta ma macina, asta ma racaie."

Asa cumva redundant.. gasisem in sfarsit niste cuvinte care exprimau ceea ce simteam.. :-)

later edit: cartea se numeste 'viata pe un peron', si e scrisa de octavian paler. 10x nico! love u