i like to travel

in cautarea pentru fericire si implinire ma multumesc de prea multe ori cu vise si inchipuiri de undeva din niste tribune in loc sa fiu pe teren si sa fie da sau nu; ramane un 'poate' suspendat in sclipiri cateodata roz cateodata fumegand verzi pe deasupra sufletului pe care mi-l cunosc mai mult sau mai putin in functie de oglinzile cu care il confrunt.

ca gasesc motive pentru care nu fac una sau alta nu ma ajuta la nimic, imi da doar zile din-astea cum a fost cea de azi, in care citesc texte aleatorii pe internet, in care ma pierd pe drumuri desenate cu puncte puncte printre site-uri prea colorate, cu jocuri stupide in care ma antrenez sa apas la timp pe butoane, cu cuvinte fara nici o semnificatie, doar scrise, nu rostite, intr-o lume in care doar ma amagesc ca exist si care de fapt este iluzia-scuza pentru care nu sunt in lumea in care exist de fapt.

ma amgesc cu un potential enorm pe care il am si pentru care am motive sa nu-l folosesc. nu e timp... nu e chef.. nu e acum momentul.. de fapt mi-e frica de mor sa nu esuez, sa nu mi-o iau, sa nu fie naspa, mi-e lene de multe ori sa-mi misc fundul sau sa intind mana pana la telefon, gasind usor pretexte de genul o sa am factura prea mare, o sa fac mai tarziu; dar momentul e acum si de cele mai multe ori ma prind de asta abia dupa ce a trecut, prilej de victimizare si resemnare.

cateodata mai aud sau mai citesc cate-o poveste a unui om care-a iesit din cutie, si am o vedere de ansamblu, un zoom out din paradigma cu-ce-ma-imbrac-azi/oare-o-sa-ploua-maine/ce-facem-in-weekend/de-ce-o-fi-zis-X-asta-sau-Y ailalta/am-uitat-sa-platesc-intretinerea bla bla bla bla bla...

azi am citit despre calatoria HaNei si am patit exact asta, mi-am smuls privirea de pe punctele din interiorul coliviei si am privit putin in afara. Si este atat de mult acolo... realitatea in care traiesc si principiile dupa care imi ghidez viata si ii judec pe altii sunt atat de limitate, si au o valoare atat de nula (!) cand le pun langa realitati din orientul mijlociu(de exemplu), la nivel microscopic, nu politico-macroscopic, la nivel de individ care se confrunta cu probleme care pentru mine par jucarii, caci in contextul meu nu se potrivesc de nici o culoare si nu au nici un sens. E ca si cum m-as translata intr-o lume in care oamenii se joaca dupa alte reguli. De fapt te nasti intr-un joc dintr-o infinitate, si ce se intampla e ca de cele mai multe ori ai (am) senzatia ca este si singurul. La urma urmei, esti centrul universului tau, nu? Si daca universul meu este acolo in jurul meu, si eu nu-l vad de coconul in care m-am infasurat?

Vreau sa plec in India la vara si la Rio de Janeiro pana in martie. Si promit ca nu ma mai opresc in nu-se-poate si am-nevoie-de-prea-multi-bani si ca joc asta pana in ultimul moment! For God's sake, this is life and most of the times I can't even see it!
(sa-mi mai aduceti aminte daca o iau pe pajisti..)