Am trecut pe lângă ea aproape fără să o observ, eram în mijlocul unei conversații. Mi-a atras atenția doar când am auzit-o vorbind, "give me some", a zis uitându-se la mărul verde pe care-l aveam în mână. Am ridicat din umeri și i-am spus că nu mai am altul.
Am făcut câțiva pași și m-am oprit, întrebându-mă ce-aș putea totuși să-i dau. Mi-am dat seama că nu-mi mai e foame după portocala pe care tocmai o mâncasem, așa că m-am întors la ea și i l-am întins. Se uita în sus la mine, direct în ochi, cu o privire blândă și bună. M-a întrebat în spaniolă: "bine, dar tu? tu ce-o să mănânci?". Numai după ce am asigurat-o că nu îmi mai trebuie l-a primit.
O mai văzusem de câteva ori prin Chiado, pe la miradouro, și-mi povestise și Lola despre ea. E o negresa grasă, cu țâțele până la brâu, care stă pe stradă și nu deranjează pe nimeni. Dar oamenii o ajută, laboradorul de patiserie îi dă de mâncare, la fel și domnul care vinde la frutaria. Pentru că ea nu e lacomă, nu cere urât, ca cerșetorii de la noi care sunt agresivi și te înjură dacă nu le dai ceva, nu se milogește, nu e o victimă, nu vrea pentru ea, pentru ea, pentru ea.
Dacă ești detașat și bun, universul îți dă, chiar dacă ești cineva care locuiește pe stradă.
