îmbrățișări de Portugalia

I-a explicat polițistului: "noi eram acolo, îmbrățișați, când a venit femeia aia nebună și a încercat să-i fure din geantă". Apoi i-a mai zis cateva lucuri și am auzit iar cuvândul "abraçados".

În .ro, nu le-ar spune nimeni polițistilor asta. Ar zice doar că.. erau acolo.

În colonias, copiii, pe lângă că se îmbrățișează între ei, tot timpul, ne îmbrățișează și pe noi, "profesorii", monitorii. Până și pe Rui, care e coordonatorul, il cappo di tutti cappi. Eu nu cred că mi-am îmbrățișat vreodata vreun profesor, dar mi se pare grozav sa crești cu libertatea de a te apropia în felul ăsta de oameni, de toți oamenii.

Portughezilor le plac os abraços e os beijinhos :)

grace

în ordine cronologică, începând cu vineri seara și terminând cu duminică seara, weekendul meu a fost așa:

alex și cleo, ângelo, bairro alto, miradouro são pedro de alcantara, bica, miradouro da santa catarina, lola, claudio, dan, bairro alto, miradouro penha da frança, lavi, cristi si luiza, DoR, galão (cafe com leite), pasteis de nata, festival do meco, music, afternoon light, cidre, brit rock, brandon flowers, dust, bad sound but good mood, sangria, brunch, miradouro señora do monte, tram 28, picnic in jardim da estrela, long walk on many hills, bookstore shopping, miradouro da santa catarina, beer, tea, sunset, lola, claudio, presents, caracois, fish, the best vinho verde, chocolate cake

with a topping of 'happy', pe tot :)

human

Viața are magie dacă ai ochi s-o vezi, și ai ochi s-o vezi dacă ai magie în tine.

Lisboa îmi dă povești în fiecare zi, oamenii sunt deschiși și stau de vorbă cu orice ocazie.

Azi un copil indian (spun copil pentru că așa părea, ca being, deși avea 22 de ani) m-a întrebat cum poate să ajungă la Baixa Chiado și am rămas așa de vorbă, s-a plimbat cu mine 10 minute până la taxi, mi-a povestit că e din Delhi, că învață aici pentru 3 luni după care pleacă înapoi, dar vrea să se întoarcă în Europa pentru doctorat. In Italia, la Pisa, deja e în legătură cu profesorii de acolo. După părerea lui, Indienii sunt foarte "dedicated to their work", nu ca europenii, care primesc totul "with a silver spoon".

Șoferul de taxi cu care am venit acasă mi-a povestit că în '74 a plecat pentru 9 luni în Maroc, într-un schimb cultural. A ajuns și în India, pentru că se droga și la granița Indiei cu Pakistanul erau cele mai bune droguri. Dar când i s-au terminat banii, a ajuns pe stradă. A venit tatăl lui să-l caute și s-a trezit într-o clinică din Portugalia. A fost 12 ani militar, 4 ani a lucrat într-o bancă, iar acum e taximetrist. A spus că să-și cumpere mașina de taxi a fost cea mai bună investiție pe care a făcut-o vreodată. Pentru că îi place să vorbească, îi place să cunoască oameni noi, diferiți, îi place să-și organizeze timpul după bunul plac și să nu dea socoteală nimănui.

Domnul grec de ieri își vinde tablourile în galeria de artă a unui prieten. Artă însemnând tot felul de obiecte făcute din mobilă reciclată, recuperată de la gunoi. Ne-lustruită, lăsată așa rough. Pe 7 iulie o să aibă vernisaj, am să încerc să fac câteva poze. Domnul grec a venit în Portugalia în 2004, pentru o săptămână. Dar un polițist foarte amabil și o bere foarte ieftină i-au schimbat viața :) Nici măcar nu s-a mai dus înapoi în Italia (unde locuia la vremea aceea) să-și ia lucrurile. Pur și simplu a rămas aici. Iar acum, 7 ani mai tarziu, era într-o galerie de artă, împreună cu doi prieteni portughezi. Se dădea pe facebook, saluta cunoscuții care treceau pe stradă, îi invita înăuntru pe trecători. Am stat de vorbă o oră cu el, mi-a dat un ceai, mi-a făcut numele din sârmă, cadou, mi-a arătat pe youtube muzică grecească. O piesă anume, care îi face pe ei să plângă. I-au dat lacrimile.

help is all around

Eram intr-un autobuz gresit. L-am intrebat pe un domn daca suntem in 767, si mi-a spus ca nu, suntem pe un alt traseu care merge la Lumiar. Am hotarat impreuna ca cel mai bine ar fi sa merg pana la capat si sa ma intorc inapoi in punctul din care l-am luat, unde sa astept autobuzul bun. 

El trebuia sa coboare, asa ca a vorbit cu soferul si l-a rugat sa ma atentioneze cand sa cobor. Iar soferul, la statia potrivita, m-a chemat langa el, m-a intrebat unde vreau sa ajung si mi-a explicat cum sa fac. 

Asta nu s-ar fi intamplat niciodata in Romania. Si e bine cand esti ajutat. 

Maine va povestesc despre pictorul grec care a venit aici pentru o saptamana si n-a mai plecat.