a common je ne sais quois

  patrick dempsey













                   

guillaume canet f

before/after

work

 

my room

the view from my room

inside and out

day and night, two sides of the same coin, tangential points of parallel realities

despre șoferii portughezi

Sau Lisboeți, că pe ceilalți n-am avut ocazia să-i observ prea mult. Sunt foarte prietenoși, te lasă să treci chiar dacă semaforul e roșu pentru tine și verde pentru ei. Iar dacă treci așa, prin loc nemarcat, și ești în mijlocul străzii, așteptând să treacă toate mașinile, se poate întâmpla să se oprească. De fapt, se întâmplă chiar destul de des.

M-a mai surprins faptul că sunt foarte mulți bătrâni care conduc. Nu doar bărbați ci și femei, nu doar mașini vechi, din contră, în general mașini noi și frumoase și scumpe. Așa mi-am dat seama că în România n-am văzut niciodată o bătrânică să conducă un Mini.

gesturi românești

Eram la ora de portugheză, săptămâna trecută, în bancă cu Carlos (nu sună bine citit cu voce tare, vă rog să citiți în gând :) ). Profesoara ne explica modul în care se construiesc întrebările în limba portugheză. O să vă explic puțin, ca să înțelegeți mai bine contextul poveștii. În spaniolă, ca să întrebi "ce e?" spui "que es?". În portugheză spui "o que é que?". Acest "é que" e ceva care nu înseamnă nimic dar apare în toate întrebările. În română ar arăta cam așa: "ce e ce vrei să spui?", "unde e că vrei să mergem?", "de ce e că faci asta?" etc.

În fine, ideea e că mă întorc spre Carlos și îi spun că modul ăsta de a forma propoziții e așa: și mă fac că mă scarpin cu mâna dreaptă la urechea stângă. Știți ce spun, ce înseamnă. Ei bine, el s-a uitat la mine cu o față întrebătoare și o privire încurcată, like.. WTF?  

christmasy

Lisboa zilele-astea e învăluită într-o ceață densă care aduce în sfârșit a atmosferă de Crăciun. Luminițe, vanzatori ambulanti de castane, aer rece și .. crisp (cum spui "crisp" în română?) și ceața asta. Just like a movie.

And speaking of Christmas, aseară am fost la un concert de colinde românești organizat de ICR la Basilica da Estrela.

Iar azi dimineață am făcut bradul :)

Offtopic: una dintre placerile mele these days: să-mi las hainele câteva minute pe caloriferul electric înainte să le îmbrac. Bliss.

?

So tell me, what the hell am I gonna do after February? 

the way the (my) brain works

V-am spus de curând despre cât de dor îmi e. Nu tot timpul, din când în când, dar cu cuțite în suflet. Well.. subconștientul meu a înțeles că n-o să fac nimic despre asta și s-a pus pe treabă. Îmi servește acum vise în care îmi lipesc nasul de el, îi inspir adânc mirosul și îmi spun liniștitiă.. în sfârșit. Asta trebuie că e un fel de metadonă, nu? 

random

Ceai de la Istanbul, de care mi-e dor. Borcanul de trandafiri care miroase a fericire.

 Eduardo al 7lea, parc, vară, Lisboa.

Plaja de la São João de Estoril în septembrie.

 Aceeași plajă, azi.

Septembrie trecut, undeva puțin mai la sud de Vama Veche. Pare.. lifetimes ago.

Carpații.. meridionali, cred. Așa cum i-am văzut din avion pe 18 oct. 

Pâinea pe care ne-a adus-o Pa'l ca "mulțumesc" pentru că putea să stea la noi un weekend. Pâine făcută de el.

Lisboa.. e ca o iubită frumoasă la care chiar dacă te uiți pe furiș, când nu se așteaptă, tot epilată este. Și așaaa.. frumoasă în toate detaliile :)

Blueberry muffin, no man's land, Paris.

O după-amiază cu zâne, magie și surprize, Gulbenkian garden, cu Lola.

O ușă dintr-o stație de metrou. Aș face toate ușile de la metrou așa, cu cer, ca să nu uităm.

Ceai de lămâie și ghimbir, @Lola's. 

saudades

Revine sentimentul ăsta de dor și de drag atunci când mă aștept mai puțin, când cred că a trecut de tot, că pot să merg mai departe. Acum nici nu-l mai ascult. Știu că e fals, știu că e doar o inerție, o obișnuință, un pattern. Altădată aș fi trimis un mesaj, un mail, un link, acum îl ascund, îl acopăr cu ce pot și aștept să treacă.

Când mi se inundă pieptul cu drag și dor, îmi spun în șoaptă cuvinte de îmbărbătare, mi-o dau exemplu pe S. care a avut conversații imaginare mult timp cu I. și totuși nu s-a întors, pentru că știa foarte bine ce-i acolo, sau pe I. care nu se uită niciodată înapoi, sau îmi aduc aminte pur și simplu de ce-am trăit deja, istoria are toate răspunsurile. Și tac. 

minuni care te asteaptă după colț

Înainte să ne apucăm să pregătim mâncarea mi-a arătat apartamentul. Mobila era o combinație de Ikea, second hand/flea market și lucruri găsite pe stradă. Deasupra patului din dormitorul lor, pe perete, o acuarelă de 2/2,5m, făcută de ea, culori împrăștiate de apă, efecte făcute cu sare. În living, pe pereți, câteva dintre miile de fotografii pe care le-au făcut în "the big holiday" (6 luni în Asia: India, Vietnam, Thailanda, Cambodgia) și câțiva fluturi plastifiați. În bucătărie ne-am urcat pe o masă care era lângă frigider, de acolo pe frigider, de unde ajungeam la o scară metalică, ieșire de incendiu probabil. Am urcat pe acoperiș, o terasă mică cu ghivece cu legume (ardei, salată verde, broccoli) și o cutie cu compost, de unde am trecut pe acoperiș, suficient de ne-înclinat ca să poți ajunge până în vârf unde stai destul de comod în timp ce admiri priveliștea de 360º.


Am mâncat supă belgiană, salată cu trei feluri de frunze și pâine cu unt (trei feluri de pâine). Ceai verde din Sri Lanka într-un ceainic frumos și scump, adus din Belgia.


Au cinci chitări, un contrabas și o vioară. După masă am luat chitările cele mai bune și am cântat. Nu, ea a cântat, minunat, iar pe mine m-a învățat câteva acorduri, câteva cântece.


(Vineri plec la Viseu, la prietenul Fran căruia îi spun Fram, care îmi dă o chitară. E ciclică dorința mea de a cânta la chitară. Acum e a treia oară și cea mai puternică de până acum. Am mai cântat acum 10 ani, când am mers cam un an la Scoala populară de artă, chitară clasică. Acum 20 de ani, făceam niște cursuri de chitară cu o prietenă de-a părinților.)


A apus soarele, s-a făcut târziu, a venit Diogo, am mai stat puțin, am mai zdrăngănit, am mai notat, am mai vorbit. Am plecat acasă cu inima plină, cu nerăbdare, bucurie, inspirație, drag. Acasă am mai zdrăngănit puțin cu Matúš la chitara bas. 
În loc de cină, am mâncat niște Tiramisu făcut de Lucia. Lucia e din Italia. Tiramisu-ul Luciei este.. oh :)  Săptămâna viitoare mă învață și pe mine. 

îngeri și cai

În prima zi înapoi în Lisboa am primit un înger.

Unul din 7 pe care i-a făcut Lola și i-a trimis în lume. Al meu stă cuminte acum lângă ponei și veghează să-mi fie bine. Mulțumesc pentru el, pentru Lola, pentru viața asta plină de clipe frumoase, lucrușoare frumoase și oameni magici.

fâl fâl outra vez

Vacanță în .ro, flying in just a few hours, cu un first stop de câteva ore la Paris.
O să merg pentru prima dată la Iași. By brother is getting married. Incredibil :)
Am o rochie draguta de la Promod. 20s așa.. Albastră, desigur.
Am emoții umpic. Și am nevoie de-o umbrelă, că am văzut că o să plouă săptămâna viitoare.
Mă ia Ino de la aeroport. Pe mine și pe valiza mea pe jumătate goală, în care o să-mi aduc cu mine, înapoi, haine de frig. Deși nu prea vreau frig..
Mă așteaptă acasa doi părinți fofinhos, cărora le-am cerut așa: zacuscă și pastă de ardei de adus cu mine. Ciorbă de fasole și ardei umpluți (vegetarieni, desigur) la fața locului. Uh.. looking forward. :)

me

I have a confession to make. Adevărul e că sunt o persoană destul de dificilă. Am stat azi și m-am uitat la mine, poate mai obiectiv ca niciodată. De fapt, nici n-am făcut-o intenționat. Eram într-un moment limită, într-o discuție grea cu "șefa mea directă" de acum, în stare de alertă și criză. Ne contraziceam, eu eram frustrată dintr-o grămadă de motive, foarte reactivă, cu ego-ul umflat, cu sprâncenele ridicate, un nod în gât, inima bătându-mi tare și ochii plini de lacrimi, care spre disperarea mea au fost tot mai multe de au și dat pe-afara. Penibil.

O ascultam pe femeia aia, care avea dreptate totuși în ce spunea, și mi-am dat seama că eu nu sunt o persoană ușoară. Din contră, sunt un om destul de dificil. Da, când sunt bine, am așa un je-ne-sais-quoi de energie și entuziasm și lumină și umor etc. Dar când nu, și asta se întampla mult mai des decât aș vrea, sunt acel om dificil de care ziceam. Sufăr de mania persecuției, mi se pare că toată lumea are ceva cu mine, că eu nu aparțin, mă supăr repede și iau lucrurile foarte personal (adică cum ați ieșit la ceai și mie nu mi-ați spus?!?), mă simt ne-iubită și ne-băgată în seamă, sunt arogantă, superioară, atotștiutoare; într-un cuvânt, mătrăgună. "Mătrăguna" a fost porecla pe care am primit-o în clasa a 9a. La noi la liceu, la Șaguna, bobocii primesc porecle de la cei din clasa a 12a și sunt botezați în cadrul unui ritual care se întâmplă în Poiana Brașov. Ți se toarnă vin în cap și ți se descântă o poezie cum că în numele lui Bachus ești botezat x. Eu am fost botezată "Mătrăguna", și pe bună dreptate. (Niste porecle drăguțe pe care le-au primit alte fete din clasă au fost Sandy Bell, Candy sau Sclifostuța :) ).

Deci da, recunosc. Ce e destul de ciudat e că deși stiam toate lucrurile astea despre mine, nu aveam și the big picture. Cumva nu vedeam padurea de copaci. Adică știam că sunt arogantă, superioară, etc., dar impresia mea despre mine era că sunt o persoană tare drăguță. :D

Nu știu ce urmează acum. Dar mă simt mai ușoară cumva acum că mă văd mai bine.

Aș vrea, pe această cale, să-mi cer scuze de la toți cei care au avut de suferit de pe urma părții mele întunecate. E o reacție care vine din frică și neliniște, pe care sigur le simțiți și voi. I choose love. Dar încă mai am de învățat. 

ce scaun draguță

(Lola a scris aici foarte frumos despre ziua noastra de marți.)

Aveam niște chestii de povestit, dar acum cand am deschis editor-ul nu mai știu nimic. :)

Ah, ceva simpatic. Intr-una dintre seri, cand am ajuns acasa si am intrat in camera, m-am gândit: "ce drăguță e scaunul meu". Momentul urmator.. stupoare. What did I just think?!
Explicația: eram după o zi de vorbit numai în portugheză. În portugheză, "scaunul" este de gen feminin. "A cadeira". Vasăzică.. drăguță.

Vă las cu niște poze cu maimuțele cu care mă joc în fiecare zi (acum că s-au terminat colonias, am început un nou proiect, sunt "monitora" într-un afterschool. wishes do come true.. am vrut sa lucrez cu copii și fara calculator, am primit :D).

lisboa (inimioară)

Alaltăieri mi-am cumpărat de la magazinul indian (poate vă mai povestesc de magazinul indian, e aproape de casa mea și pliiiiin de bunătăți :) ) o doză de suc de cocos. Laptele ăla din nuca de cocos, l-au luat niște oameni, l-au amestecat cu niște conservanți și l-au pus în niște cutii de metal. Complete shit, de fapt, dar așa o dată n-o fi foc :) Am intrat într-o Pastelaria oarecare ca să cer un pai, iar domnul de acolo mi-a spus inițial că nu are, după care a făcut o față ca și cum tocmai și-ar fi adus aminte de ceva, a rupt un pai de pe o cutiuță de nectar de portocale și mi-a zis că "a boa vontade sempre tem lugar". Adică e întotdeauna loc pentru bunăvoință.

Săptămâna trecută am avut un țânțar în cameră, m-am trezit în mijlocul nopții cam supărata că mă mănâncă încheietura și l-am auzit umpic bâzâind. După care mi-am dat seama că e primul țânțar pe care l-am vazut de când sunt aici. :) 

tá-se bem

Sunt bine. Sunt bine cum nu cred c-am mai fost viața asta. Merg relaxat, nu mă agit din aproape nimic, am clipe în care nu gândesc, în care doar sunt, și fără să-mi propun asta înainte. Mă las în voia vieții și îmi place unde mă duce.

Am avut o vară plină, confuză, colorată, dansată, băută, un fel de high din care nu apuci sa te mai trezești pentru că apare mereu altceva, altceva, altceva. Am lucrat mult, m-am trezit în fiecare dimineață la 6:30-7:00 iar în weekenduri, în weekend-uri la fel, m-am trezit la 6:30-7:00. PM :) . Iar acum că e septembrie, s-a făcut liniște. Parcă odată cu toamna asta mi s-a așezat viața. Așa cum învățăm în hop-uri (văd cu portugheza, din când în când am câte un salt, vorbesc așa.. deodată vizibil mult mai bine, după care am din nou un platou), la fel văd că.. trăiesc în hop-uri, în salturi. Septembrie ăsta mi-a adus calm și echilibru și înțelegere și încredere că e bine, că o să fie bine.

Și pare să fie vizibil, mi-au spus mai mulți oameni că am energie bună, că e cevaa, cevaaaa special, că n-ar putea să-mi explice dar că e foarte bine. Iar în seara asta, prietena lituaniană care tocmai s-a întors mi-a spus că "tens nos olhos essa felicidade de Lisboa". Adică ai în ochi fericirea de Lisabona.

the color of stuff

M-am jucat pe un site drăguț, un agregator de imagini Flickr care gasește culoarea oricărui lucru, folosindu-se de tag-urile imaginilor, pe care apoi le suprapune. Dacă n-ați înțeles nimic din descrierea mea, puteți să vedeți singuri, aici.

Uite ce mi-a ieșit mie:

graçinhas linguísticas

"Pervaz" în portugheză se zice "parapeito", adică "pentru piept". Iar noi avem, desigur, "parapet". 

"Găsești că"-ul nostru, care nu se mai folosește prea mult, din păcate, are corespondent direct și cu mai mult sens în portugheză, unde "achar" înseamnă, pe lângă "a găsi", și a crede și a afla. 

that's what he said

finalmente, as noites quentes estão aqui