Thursday, September 22, 2011

me

I have a confession to make. Adevărul e că sunt o persoană destul de dificilă. Am stat azi și m-am uitat la mine, poate mai obiectiv ca niciodată. De fapt, nici n-am făcut-o intenționat. Eram într-un moment limită, într-o discuție grea cu "șefa mea directă" de acum, în stare de alertă și criză. Ne contraziceam, eu eram frustrată dintr-o grămadă de motive, foarte reactivă, cu ego-ul umflat, cu sprâncenele ridicate, un nod în gât, inima bătându-mi tare și ochii plini de lacrimi, care spre disperarea mea au fost tot mai multe de au și dat pe-afara. Penibil.

O ascultam pe femeia aia, care avea dreptate totuși în ce spunea, și mi-am dat seama că eu nu sunt o persoană ușoară. Din contră, sunt un om destul de dificil. Da, când sunt bine, am așa un je-ne-sais-quoi de energie și entuziasm și lumină și umor etc. Dar când nu, și asta se întampla mult mai des decât aș vrea, sunt acel om dificil de care ziceam. Sufăr de mania persecuției, mi se pare că toată lumea are ceva cu mine, că eu nu aparțin, mă supăr repede și iau lucrurile foarte personal (adică cum ați ieșit la ceai și mie nu mi-ați spus?!?), mă simt ne-iubită și ne-băgată în seamă, sunt arogantă, superioară, atotștiutoare; într-un cuvânt, mătrăgună. "Mătrăguna" a fost porecla pe care am primit-o în clasa a 9a. La noi la liceu, la Șaguna, bobocii primesc porecle de la cei din clasa a 12a și sunt botezați în cadrul unui ritual care se întâmplă în Poiana Brașov. Ți se toarnă vin în cap și ți se descântă o poezie cum că în numele lui Bachus ești botezat x. Eu am fost botezată "Mătrăguna", și pe bună dreptate. (Niste porecle drăguțe pe care le-au primit alte fete din clasă au fost Sandy Bell, Candy sau Sclifostuța :) ).

Deci da, recunosc. Ce e destul de ciudat e că deși stiam toate lucrurile astea despre mine, nu aveam și the big picture. Cumva nu vedeam padurea de copaci. Adică știam că sunt arogantă, superioară, etc., dar impresia mea despre mine era că sunt o persoană tare drăguță. :D

Nu știu ce urmează acum. Dar mă simt mai ușoară cumva acum că mă văd mai bine.

Aș vrea, pe această cale, să-mi cer scuze de la toți cei care au avut de suferit de pe urma părții mele întunecate. E o reacție care vine din frică și neliniște, pe care sigur le simțiți și voi. I choose love. Dar încă mai am de învățat. 

Saturday, September 17, 2011

ce scaun draguță

(Lola a scris aici foarte frumos despre ziua noastra de marți.)

Aveam niște chestii de povestit, dar acum cand am deschis editor-ul nu mai știu nimic. :)

Ah, ceva simpatic. Intr-una dintre seri, cand am ajuns acasa si am intrat in camera, m-am gândit: "ce drăguță e scaunul meu". Momentul urmator.. stupoare. What did I just think?!
Explicația: eram după o zi de vorbit numai în portugheză. În portugheză, "scaunul" este de gen feminin. "A cadeira". Vasăzică.. drăguță.

Vă las cu niște poze cu maimuțele cu care mă joc în fiecare zi (acum că s-au terminat colonias, am început un nou proiect, sunt "monitora" într-un afterschool. wishes do come true.. am vrut sa lucrez cu copii și fara calculator, am primit :D).





Thursday, September 08, 2011

lisboa (inimioară)

Alaltăieri mi-am cumpărat de la magazinul indian (poate vă mai povestesc de magazinul indian, e aproape de casa mea și pliiiiin de bunătăți :) ) o doză de suc de cocos. Laptele ăla din nuca de cocos, l-au luat niște oameni, l-au amestecat cu niște conservanți și l-au pus în niște cutii de metal. Complete shit, de fapt, dar așa o dată n-o fi foc :) Am intrat într-o Pastelaria oarecare ca să cer un pai, iar domnul de acolo mi-a spus inițial că nu are, după care a făcut o față ca și cum tocmai și-ar fi adus aminte de ceva, a rupt un pai de pe o cutiuță de nectar de portocale și mi-a zis că "a boa vontade sempre tem lugar". Adică e întotdeauna loc pentru bunăvoință.

Săptămâna trecută am avut un țânțar în cameră, m-am trezit în mijlocul nopții cam supărata că mă mănâncă încheietura și l-am auzit umpic bâzâind. După care mi-am dat seama că e primul țânțar pe care l-am vazut de când sunt aici. :) 

Tuesday, September 06, 2011

tá-se bem

Sunt bine. Sunt bine cum nu cred c-am mai fost viața asta. Merg relaxat, nu mă agit din aproape nimic, am clipe în care nu gândesc, în care doar sunt, și fără să-mi propun asta înainte. Mă las în voia vieții și îmi place unde mă duce.

Am avut o vară plină, confuză, colorată, dansată, băută, un fel de high din care nu apuci sa te mai trezești pentru că apare mereu altceva, altceva, altceva. Am lucrat mult, m-am trezit în fiecare dimineață la 6:30-7:00 iar în weekenduri, în weekend-uri la fel, m-am trezit la 6:30-7:00. PM :) . Iar acum că e septembrie, s-a făcut liniște. Parcă odată cu toamna asta mi s-a așezat viața. Așa cum învățăm în hop-uri (văd cu portugheza, din când în când am câte un salt, vorbesc așa.. deodată vizibil mult mai bine, după care am din nou un platou), la fel văd că.. trăiesc în hop-uri, în salturi. Septembrie ăsta mi-a adus calm și echilibru și înțelegere și încredere că e bine, că o să fie bine.

Și pare să fie vizibil, mi-au spus mai mulți oameni că am energie bună, că e cevaa, cevaaaa special, că n-ar putea să-mi explice dar că e foarte bine. Iar în seara asta, prietena lituaniană care tocmai s-a întors mi-a spus că "tens nos olhos essa felicidade de Lisboa". Adică ai în ochi fericirea de Lisabona.


Friday, September 02, 2011

the color of stuff

M-am jucat pe un site drăguț, un agregator de imagini Flickr care gasește culoarea oricărui lucru, folosindu-se de tag-urile imaginilor, pe care apoi le suprapune. Dacă n-ați înțeles nimic din descrierea mea, puteți să vedeți singuri, aici.

Uite ce mi-a ieșit mie: