Tuesday, October 31, 2006

shine on

Sub razele de soare cu dinti, obiectele de pe langa mine lucesc inselator, te cheama sa le atingi si apoi te surprind cu raceala. Si cerneala asta sclipeste putin, pana sa se usuce complet, si mapa pe care se sprijina foaia, si unghiile mele care probabil, ca si scoicile, au in compozitie si ceva sidef.

Ma gandeam putin mai devreme la patratele si felurile lor. Patratele de ciocolata, patratele geometrice, patratele elastice care ii tin pe oameni mereu impreuna, la un nivel imaginativo-sentimental, patratele de hartie, colorate cu reclame, cuburi apoi, poezii sub froma de cuburi sau despre cuburi, patratele stralucitoare ca asta pe care il desenez acum.Pentru indragostiti sau prieteni buni, cuvintele au deseori alte semnificatii, corelate cu povesti sau pur si simplu cu alte sensuri, personale si personalizate. Nu stiu care ar fi explicatia, speculand, gasesc nevoia de a fi special, sau nevoia de creatie, de constructie a unei pseudo-lumi cu nuante usor diferite, de consolidare a unui patratel personal si deosebit.

Raze de soare ca o binecuvantare, si sclipiri de galben stralucitor care se revarsa pe retina mea din toate culorile de-aici, si din rosu, si din portocaliu si din tot. Asociez galben-stralucitor cu divinitatea, ca o aureola dintr-o icoana pe sticla, facuta cu staniol auriu.

Sunt (in sensul ca exista) locuri in care nu mi-as scoate laptopul la vedere sub nici o forma, cat as fi eu de naiva (sau increzatoare) in general. Ca si acum, cand stau pe o banca langa o gara, si oricat de linistita mi s-ar parea atmosfera, ascund undeva o frica si o retinere fata de astia de-si fac veacul pe-aici. Asa ca ma joc cu-o foaie, pe asta sigur nu o vor vrea.

Patratelul se restrange si iubitul o sa ajunga aici in curand, si drumul spre Bucuresti se va relua, dupa pauza de plaja si sclipire.

1 comments:

Tony said...

You've got great thoughts.I like them.Keep up good work.T :)

Post a Comment